Restaurant românesc cu trecut și istorie. Plin de lume, de câte ori am mers. Și români, și străini. Mâncare bună, orchestră care cântă melodii vechi și muzică populară. Din ceea ce clasificăm ca fiind autentic. Oameni veseli la mese, chelneri care forfotesc. Marșul lui Radetzky și tot personalul localului intră încolonat, în șir indian, cu șervetele pe mână, prelingându-se printre mese. Se opresc ca la comandă, fac o plecăciune și lumea-i aplaudă. Nu, n-a venit tortul, ca la nuntă. Asta am crezut când a început muzica, deși nu era nicio nuntă și niciun botez. Doar mese separate cu oameni ieșiți în oraș. Convoiul de oameni se retrage în aplauzele mesenilor. Ne reluăm discuțiile, fiecare de unde le-am lăsat. Stau cu spatele către intrarea în salon. Ia uite, ia uite!- îmi spun cei din fața mea. Un omuleț cu mustață, cu un ”utilaj” pe care stau doi papagali, apare lângă o masă apropiată. Habar n-am dacă e flașnetă. Hehe, îmi spun. Ca-n Micul Paris! Parcă un aer interbelic se instaurează în sala plină de oameni și zâmbetele apar pe fețele tuturor. Nu, n-a căzut clădirea, nici cutremur n-a fost, deși trebuia, de la luna aia apropiată de Pământ. Am depășit ora 8 și zece – începem să râdem – n-am murit! Atunci a fost apogeul. N-am murit, dar nici luna n-am văzut-o. Suntem aici de câteva ore. De când era lumină afară. Omulețul se apropie de masa noastră. Mă gândesc că poate ne spun papagalii ce ne-așteapă, dacă tot am scăpat cu toții. Fetele iau bilete. Încep să citescă. Ia și tu bilet! – îmi spune Victor. Mi-e incomod, omulețul e chiar în spatele meu. Mă răsucesc și văd ce scrie pe utilaj: 5 lei biletul. Micul Paris. Omulețul râde. Cei doi papagali nici nu mă bagă-n seamă. N-am idee cum urmează să-mi aleagă biletul. Și nici ce bilet. Despre viitor? Despre destin? Despre dragoste? Despre ce oare? Fac ochii mari când văd că un hamster alb și mic, ținut de coadă de omuleț, are între lăbuțe un bilet. E al meu. Omulețul i-l desprinde și mi-l întinde, zâmbind a râde, pe sub mustață. Papagalii se uită la hamster impasibili. A făcut treaba în locul lor. Domnii sunt de decor. Stau trufași, cu ghearele strânse pe marginea ”utilajului”. Hamsterul, însă, e inundat de biletele din tavă. Desfac biletul și citesc. Nu spune nimic rău. E despre viitor, cu apel la trecut. Sau prezent. În spatele meu, hamsterul continuă să aleagă bilete pentru fete, când e ridicat de coadă din tava aia. Papagalii observă și-atât. Fetele încep să râdă. Cine-i Cristian? Auzi, eu, geloasă! Ha, ha, ha, ha! Bolnavă de gelozie! Râsete și bilete circulate pe la masă. Ăsta al cui e? E-al tău? Nu-ți spune rău! Biletul trece în următoarea mână. Soții se amuză pe seama noastră. Nu mă cheamă și Cristian, doar Bogdan. Deci cine-i Cristian? Să jucăm la loto, că ia uite, sunt și numerele! Alte hohote. Omulețul cu joben se îndepărtează. Pleacă la alte mese. Cu cei doi papagali și-un hamster. Să afle și ceilalți ce-i cu ei pe lumea asta sau ce-i așteaptă. Dacă tot au scăpat de marele cutremur provocat de apropierea lunii…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.