🙂 Nu m-am gândit niciodată la asta. Acum mi-am făcut calculul si am luat in considerare 5 ore pe zi de munca efectivă. Îmi da ca am atins cele 10.000 de ore! Deci sunt profesionist. In principiu este foarte adevarata chestia asta cu orele de practica. De exemplu in șah, nu câștiga cei mai talentati sau geniali, câștiga cei care au studiat cel mai mult si au avut echipe întregi in jurul lor ca sa-i ajute la studiu.

Eu mai am mult şi bine până le depăşesc. N-am făcut un calcul, dar probabil că la cele 21 de primăveri pe care le-am trecut, se vor mai adăuga încă jumătate. :)). În orice caz, e bine de reflectat asupra acestei chestiuni.

un calcul personal: 14 x 220 x 6 = 18.480
Si toate cifrele sunt luate cu abatere in jos 🙂

Eu am lucrat fara sa ma gandesc la ore, la efort sau drumul necesar. Aveam in fata numai obiectivul de a ajunge acolo.

Am ajuns, am respirat adanc si mi-am permis sa ma uit in jur.
A fost cel mai mare soc al vietii mele. Nimeni nu aprcia unde am ajuns, nimeni nu dadea doi bani pe mine. Toti doreau sa fiu un sclav ca orice sclav.

Viata m-a facut sa accept postura de sclav ca sa supravietuiesc, sa am ce sa mananc. Iar cele 10.000 de ore (vazute ca drum) nu mi-au adus o bucata de paine. Sa nu mint, nu imi pare rau, dar daca mi s-ar fi spus dinainte, nu cred ca faceam acele eforturi.

Rezultat final: azi nu mai tratez pe nimeni si nici nu imi pasa daca cineva are hepatita si merge spre ciroza, are scleroza in placi si ramane la pat, are copil cu diabet si plange. Nu ma mai intereseaza suferinta acestui popor pe care intr-o zi, de mult, ca un idiot ce am fost am vrut sa il ajut.

Hihihi, nu e interesant ca la mine dupa cele 10.000 de ore dedicate sanatatii umane imi trebuie alte 10.000 de ore de studiu ca sa invat sa am bani ca sa mananc ? Vai, si de sanatatea celor suferinzi cine se ocupa ? Pai eu spun sa se vindece singuri (daca pot); eu sunt ocupat sa fac rost de bani sa supravietuiesc.

Mie-mi place vorba aia ca un gram de practica atarna mai greu decat o tona de abstractie teoretica :)) , dar nu-mi plac aceste numere magice, niciodata nu le-am inteles rostul acestor “delimitari.” Ok, de acord cu ideea care razbate de aici, dar sa fixam niste bariere din astea, pentru mine nu inseamna mare lucru; daca , sa zicem, as avea 7654 de ore, nu m-as simti inferior celui cu 10 000; poate gresesc, dar eu asa vad lucrurile.

Dragoș, bariera s-a stabilit pe baza cercetărilor. Specialiștii 😛

@ dragos – priveste numarul ca un simbol al drumului de la calfa la mester, nimic mai mult.

@ Marita Imparateasa – ce ne-am face fara “specialisti” 😀 ?

Darael, deci putem împărți lumea în calfe și meșteri? :))

Darael, nu te cred! 😉

Eu sper sa nu fie in totalitate adevarata teoria asta.

Am calculat o medie de 14000 de ore de studiu, practica, invatare pe care la un moment dat le-am lasat deoparte in cautarea de lucruri noi care sa ma faca mai fericita…

Sper ca toate miile de ore astea, topite in experienta pana la urma, si care m-au facut tot ceea ce sunt azi, sa-mi foloseasca si sa conteze si pe viitor si sa nu consider ca o iau de la un zero absolut acum, pt ca e putin descurajant gandul…

Hm…interesant studiu,numai ca mi se pare in van,ca orice alt studiu,facut in general,de marii specialisti britanici.In meseria noastra,rar se intampla sa ajungi la 10-000 ore,marea majoritate mor,iar cei care raman,devin inutili,de multe ori o piedica in calea celor iesiti de pe bancile academiei,care nu au loc de ei sa promoveze.Eu am fost invatata,in familie,ca orice meserie are nevoie de har si de multa experienta.Generatia de azi,de bamboo,are senzatia ca pot cumpara pe oricine,orice,oricat.Din pacate,le si iese.Dragilor,manuale de experienta nu s-au scos pe piata si nu se vor scoate,asa ca mai bine incercati ce fac si altii,sa munciti,sa impartasiti din experienta voastra si sa asteptati sa imbatraniti frumos!

scuze,poate cumpara,m-a luat valul…

Sunt imparatul profesionalismului!
🙂

Bieţii debutanţi…
Îmi aduc aminte replici celebre: “Vrei salar mare? Pune mâna şi fă ceva vechime!!” sau ” Băi, tu câtă armată ai!?”

Din câte ştiu, este şi un vechi proverb chinezesc referitor la practicarea artelor marţiale: “O tehnică se învaţă în 100 de ore, se stăpâneşte în 1000 de ore şi se perfecţionează în 10000 de ore.”
Se referă la tehnicile de luptă dar, ca multe “ziceri” asiatice, are “aplicabilitate” în viaţă.
Cred că se referă mai mult la a te dedica unui lucru în care crezi decât la “cronometrare”.
Dar dacă “specialiştii” spun au calculit, au calculot, au calculat… 🙂

Uite cum ceea ce știu asiaticii de mii de ani muncesc acum specialiștii să afle :))
@Iulian, nu neapărat vechime, ci muncă efectivă. Că de pontat știe toată lumea să ponteze :))
@Zuzu, nu e chiar zero absolut. Și dacă ar fi, în câțiva ani poți atinge excelența, dacă ești pasionată de ceea ce faci 🙂
@Gabi, la voi ar fi dificil să adunați atâtea ore de zbor. Trebuie să mai fiți și cu picioarele pe pământ, nu numai prin nori 🙂 Ei, capul e tot timpul la locul lui, pe umeri!

Un an are 365 de zile, din care vreo 104 simbete si duminici. Hai sa mai punem concedii, zile libere, etc. si ne ies vreo 225 de zile de munca pe an. La 8 ore pe zi asta inseamna vreo 5,5 ani. Daca ne spetim la 250 de zile pe an reusim performanta intr-un cincinal !!! 🙂

Da, acum m-am lamurit de ce gandeau comunistii in planuri cincinale.

Acuma, ca durere personala, am si eu o intrebare la specialistii astia nemaipomeniti: daca muncesti si te specializezi intr-un domeniu vreo 20 de ani iar apoi o rupi DEFINITV cu meseria aceea, cate ore iti trebuie ca sa-ti revii si sa o iei de la capat ?

Din totalul anual, am extras doar patruzeci de saptamani a cinci zile fiecare. Socotesc doar 5 ore pline pe zi in care-mi fac treaba eficient (restul sunt hartii de verificat, semnat, intalniri etc) si inmultesc totul cu 12 ani. Ultimii 12 ani. Si ma duc in continuare la scoala. Fac bine? Intreb serios!

@Marian, dacă te reintegrezi în aceeași meserie, nu știu… Dacă schimbi direcția, încă 10 mii :))
@Cristina, faci foarte bine. Ești profesionistă. Anii de presă nu cred că i-ai pus la socoteală 🙂

Te pomeneşti că ăştia doar tachinează şi ne trezim pe piaţă un nou instrument: profesiometrul !?

Eu cred ca exista multi oameni care se nasc cu harul necesar infirmarii unei astfel de regula… Dintre ei, unii ar putea sa aleaga la intamplare ce si-ar dori sa profeseze…. si ar fi (aproape) la fel de performant!

Cred că n’am să ajung niciodată la pragul acesta. Chiar dacă, aritmetic, l’oi fi trecut…

@C, eu cred că l-ai atins demult! 🙂