Scriam, anterior, despre fostul student de la Institutul de Arhitectură, originar din Insulele Capului Verde. Ca el sunt atâția și atâția care au studiat, pe vremea cealaltă și nu numai, în România. În tinerețe, te atașezi ușor de locurile în care stai. Și studenții români care învață în străinătate se simt, cumva, parte a țării gazdă, deși nu-s cetățeni de-ai ei. Acolo sunt locurile în care trăiesc, în cultura pe care trebuie să o învețe. Chiar și în cea informală: obiceiurile locului. Acolo, poate, se îndrăgostesc și-și trăiesc poveștile de iubire, acolo ies cu colegii la vreo terasă sau la petreceri. Ușor-ușor, aia devine ”casa lor”. Pentru câțiva ani. Ajung să cunoască limba, ajung să-i înțeleagă pe localnici. Uneori, chiar ajung să simtă ca ei. Parte din viața lor se consumă acolo. Partea frumoasă a vieții. Tinerețea exuberantă.

Mă gândeam că, pe vremea lui Ceaușescu, au fost aduși la studii o mulțime de tineri din țările-surori: în principal, cele din Africa. Dar nu numai de acolo. Generații întregi de medici, ingineri, Dumnezeu mai știe ce alte specializări, s-au întors în țările de origine și au început să pună pe picioare sisteme întregi. De altfel, mulți călători români prin țările alea s-au întâlnit întâmplător sau au aflat despre foști studenți în România care au ajuns fie miniștri, fie persoane importante în aparatul statului, fie medici celebri. Unii dintre ei sunt căsătoriți cu parteneri de origine română. Asta-i ține și mai aproape de țara noastră. Măcar emoțional sunt foarte aproape. Ceilalți păstrează în gând imaginea tinereții lor și a țării care i-a găzduit. Au un soi de patriotism al țării de adopție. Și visează mereu să se întoarcă, măcar într-un concediu, aici. Și-și amintesc cu plăcere despre foștii colegi români. Și despre viața lor în căminul studențesc. Fie vorba-ntre noi, sunt un soi de ambasadori nenumiți. Căci ne vorbesc de bine. Pe noi și, mai ales, despre România.

Mă întreb dacă cineva – nu știu cine – mai are un soi de evidență a foștilor studenți străini în România. Dacă misiunile noastre diplomatice îi mai bagă în seamă. Dacă îi mai întreabă de sănătate. Dacă au vreun program prin care să promoveze România, prin intermediul lor. Căci e atât de facil…