Citind despre frâna pe care ne-am luat-o noi, ca țară, cu aderarea la spațiul Schengen și văzând reacțiile oficialilor noștri, mi-am adus aminte de lanțul cunoaștere – recunoaștere – asumare – acțiune. Când ai o problemă, întâi trebuie să o cunoști, să știi despre ea, să o poți identifica. Apoi să ți-o recunoști: nu e la altul (sau, poate, e și la altul/alții), ci e a ta: sunt Jimmy și sunt alcoolic (sic!). După care trebuie să ți-o asumi. O ai, e a ta, cum o rezolvi? Cauți soluții de ieșire. După ce le identifici, treci la acțiune: te mobilizezi să rezolvi.

În cazul actual al României, diagnoza ne-au făcut-o alții. O cunoaștem, căci ne-au comunicat-o francezii și germanii. Acum e-acum! Avem o problemă în a ne recunoaște bubele din cap. Ba chiar le negăm. Despre asumare și acțiune, vă dați seama că nu mai e cazul să le mai așteptăm. Ăștia suntem dintotdeauna. Nu vom căuta soluții, ci vinovați. Conștiința noastră ca țară e curată și uscată. Nu noi suntem de vină, deci nu noi trebuie să ne rezolvăm problemele. Alții… On, cum spun francezii… Cineva, el, lumea… Câtă vreme nu vom căuta soluții, nu vom progresa. Vom sta în mocirla noastră confortabilă, cu conștiința curată, fără sentimentul vinovăției, dar cu cel al persecuției exacerbat. Victimizându-ne și așteptând să treacă Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, Sfântu\’ Ion, Sfântu\’ Așteaptă…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.