Dimineața devreme. Deschid toate cele pe net. Grămezi de notificări, mailuri etc. Și un mesaj. Salutări de la (…). Oops! În subiectul mesajului, citesc ceva cu Paris (evident, aiurea!). Am ochii mici și somnoroși, iar cafeaua e întreagă, lângă mine. Sunt gata să răspund ”te anunț când vin la Paris”. Mă abțin în ultimul moment și scriu doar despre surpriza și bucuria de a-l regăsi după atâția ani. Zâmbesc fără să-mi fi propus asta. Îmi trec prin minte orele de discuții în cafeteria, poveștile lui frumoase din zecile de țări prin care a trecut. Îmi amintesc de fructul despre care mi-a vorbit – durian. Despre cele două fete ale lui, aflate atunci la capătul lumii. Despre povestea care l-a propulsat în linia întâi. Și zâmbesc continuu. Simt, așa, un aer de sărbătoare, de parcă aș aștepta să vină Moș Crăciun.

Regăsirea unui prieten vechi e mai mult decât un dar de iarnă. Iar omul ăsta a făcut enorm pentru fiecare dintre noi, românii. Căci el este cel care i-a luat/arestat pe Ceaușești din Centrul de Plante din Târgoviște și a stat cu ei (în celulă) până la sfărșit. Și atunci avea numai 33 de ani!