Muda de timp // 19 November 2010
Căutam, ieri, ceva, prin dulapurile din birou și am găsit o carte pe care am citit-o acum câțiva ani: GEMBA KAIZEN – O abordare practică, cu costuri reduse, a managementului (Masaaki Imai). Deh, japonezii! Atunci, demult, chiar am avut un proiect prin care reduceam timpii morți și pierderile aiurea dintr-o hală de producție. În urma lui, productivitatea a crescut etc.
Kaizen – spiritul în care orice lucru pe care îl faci îl poți face mai bine – se pare că a fost cheia succesului la japonezi, începând de prin anii 60. Și i-a făcut să fie atât de competitivi. Unul dintre principiile Kaizen este eliminarea muda. Or, muda, în japoneză, înseamnă pierdere, rebut. Eliminarea pierderilor, deci. Măsurile în kaizen sunt simple: nu necesită marile investiții tehnologice, ci sunt lucruri banale, de bun simț. Spre exemplu, un muncitor lucrează la două mașini. Face ceva pe o mașină, apoi ia piesa prelucrată și se mută cu ea la altă mașină, unde continuă. Eliminarea pierderilor vizează exact timpul pe care îl face omul ăla să mute piesa, să se deplaseze. Dacă mașinile ar fi una lângă alta, atunci ar fi suficientă o rotire a scaunului și procesul ar continua mult mai simplu. Dacă aduni toți timpii și tot efortul dintr-o lună…. Iar ăsta este doar un exemplu, pentru a vă forma o imagine. Muda poate fi de mai multe feluri în procesul de fabricație (de supraproducție, de stoc, de așteptare etc). Muda de timp, însă, nu este inclusă în categoriile oficiale de muda (sunt șapte, ale lui Ohno), pentru că se regăsește în toate.
Translatându-ne din procesul de producție în viața oamenilor, pentru foarte mulți dintre noi muda de timp (pierderea de timp) este un obicei. Iar japonezii spun că utilizarea slabă a timpului are ca rezultat stagnarea. Și unde apare stagnarea, apare, în lanț, muda de timp. Un cerc vicios. Dacă în producție este suficient să observi procesele, să determini tipul de muda și să elimini, și în viață este la fel. E suficient să vezi care activități sunt pierzătoare de timp, fără să-ți aducă nicio valoare, fără să ai vreun beneficiu și, apoi, să ai puterea să le elimini. Sau, măcar, să le reduci. Căci, altfel, viața trece pe lângă tine și tu stagnezi. Și rămâi/intri-n cercul ăla vicios, cu muda și stagnare. Mai pierde-vară, așa, cum zic românii…
