S-a dus și Adrian Păunescu. Pe scara mea de valori, este undeva (foarte) sus. Lângă Nichita Stănescu și Marin Sorescu. Poate că sunt subiectivă și voi aveți alte clasamente, dar ăsta e al meu. I-am citit pe toți trei. Și continui să-i citesc. Mereu și mereu. Azi m-am îmspăimântat. M-am gândit, îngrozită, ce punem în loc. Ce vine din urmă? Și nu numai la literatură mă gândesc. Azi, în mintea mea, am încercat să fac un inventar al valorilor pe care le mai avem. Dincolo de marii actori recunoscuți unanim, tot ce considerăm a fi valoare are o vârstă. E din generațiile vechi, alea care s-au făcut cunoscute pe vremea comunismului. Unii dintre aceștia și-au reconfirmat calitățile, alții – impostorii – nu. Și au dispărut din peisaj repede-repede, în câțiva ani, în ciuda impunerii lor în viața publică în regimul trecut.

Mă dezgustă faptul că mulți abia azi l-au descoperit pe poetul Păunescu. Și abia azi s-au răscolit arhive, s-a găsit spațiu de emisie pentru fenomenul Cenaclul Flacăra. Și pentru multe altele. Pe Păunescu nu-l mai bucură cu nimic faptul că azi i-au fost supermediatizate poeziile. Cred că l-ar fi bucurat enorm să vadă asta, măcar într-o zi, cât încă era în viață. Și mă gândesc că, în vremea asta, lângă noi sunt atâtea valori pe care mulți le vom descoperi, poate, la televizor, abia când nu vor mai fi existând fizic pe pământ…

Ce-ați zice dacă am face un inventar al valorilor reale pe care le (mai) avem? Încercăm? Hai să facem nominalizări.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.