Memento // 25 October 2010
Un om în vârstă ori se resemnează, împăcându-se cu gândul că este ceea ce este – adică acea jalnică rămășiță a propriei sale ființe -, ori nu se resemnează, și atunci nu-i rămâne nimic de făcut decât să simuleze că nu-i ceea ce este. În cazul acesta, se vede obligat să-și confecționeze, printr-o inventivitate extenuantă, tot ceea ce nu mai există, tot ceea ce a pierdut pentru totdeauna: da, să născocească, să confecționeze și să-și prezinte veselia, vitalitatea, spiritul de camaraderie. Să-și evoce imaginea din tinerețe, să încerce să se contopească, să se confunde cu ea. (Milan Kundera – Iubiri caraghioase)
Spuneam că am fost în club. Foarte aproape, în lumina stroboscoapelor, era un domn cu părul alb. Alb integral. Nu era vreun tinerel grizonat anticipat, ci un om la vreo 60 de ani. Cu un sacou modern, blugi rupți artistic, adidași cu 5 linii de-alea, cămașă cu desene și un fular neglijent, înnodat cum se poartă. Lângă el, o tânără de 25-30 de ani. Din când în când, domnul cu pricina se ridica și, în amintirea tinereții trecute, făcea niște mișcări dansante: mai un șold smucit, mai un bâțâit din picior, neuitând de paharul cu whiskey bine ținut în mână și de țigara dintre degete. Câte o privire superioară mătura leneș poporul adunat acolo. Plecând de la întrebarea introspectivă ”Ce căutăm noi aici? Că nu suntem din filmul ăsta”, evident că domnul respectiv nu era nici el din filmul ăla. Din păcate, nici din filmul general, al vieții. Stroboscoapele îi făceau părul alb să arate când albastru metalizat, când mov sau verde fosforescent. Dar el era mândru de el și de bucata de lângă și, cumva, aproape își dorea să ajungă lumina aia peste el, să se remarce.
Nu știu dacă e normal sau nu. Nu judec normalitatea. Fiecare are dreptul să se distreze cum vrea, să se simtă tânăr. Dar, poate, uneori, ambalajul e cel care ar trebui să dicteze filmul în care jucăm fiecare dintre noi, pentru a nu oripila spectatorii. Nu-l condamn, ci mă rog la Dumnezeu să mă țină cu mintea-ntreagă, să nu fiu penibilă la bătrânețe. Să nu mă apuce vreo despleteală…Și să nu uit…
