Mi-am făcut un obicei. Când rămân(em) în București, în weekend, sâmbăta sau duminica trec(em) și pe la Târgul de Antichități de pe Kiseleff. Nu mereu cumpăr câte ceva… Și nici nu sunt un cumpărător cantitativ. În general, iau pentru a face cadou. Pentru mine aleg rar și numai dacă e vreun obiect care-mi pică ”cu tronc”. În magazinele de antichități nu intru niciodată. Nu-mi plac, nu știu de ce. Am un sentiment straniu, ca și cum toți foștii proprietari ai obiectelor de-acolo ar sta cu ochii ațintiți pe mine. Și, cumva, m-aș simți obligată să cumpăr ceva. Dar la târgul în aer liber n-am problema asta. Plus că-mi place forfota mulțimii. Mă mai întâlnesc cu oameni cunoscuți, mai schimbăm o vorbă… Și, pentru că am început să fiu recunoscută de vânzători, mereu mi se oferă ceva. Nea Costică Titi, unul dintre ei, în fiecare săptămână încearcă să-mi vândă un serviciu de cristal alb, din 24 de piese, care are și untieră! Mereu îmi face discounturi, mereu mă îmbie… Dar ce să fac eu cu piesele alea cu păsări din cristal roșu inserate peste tot? Dincolo de faptul că nu se potrivește cu casa, nici nu e pe gustul meu, oricât de deosebit și valoros ar fi. Săptămâna trecută chiar am avut o surpriză (hehe! Ne-am oprit la întoarcerea de la munte, că tot era în drumul nostru). Un domn scund și îndesat, cu o față de schimbul 3, m-a uimit prin cunoștințele pe care le avea despre obiectele pe care le scosese la vânzare. Niște tăvi (unele argintate, altele din argint) vechi de sute de ani. Care vechi de 300 de ani,  de pe vremea lui Ludovic al XVI-lea (și-mi arăta marcajele), care austriece (și-mi arăta poansonul, explicându-mi tema decorului), care Art Nouveau… Prețurile nu sunt deloc mici, mai ales de când au apărut în târg obiecte care, în timpul săptămânii, sunt la vânzare în galeriile de antichități, iar oamenii țin la preț. Și nu orice este expus acolo e în stare foarte bună sau valoros. Cum spuneam, uneori se creează momente de complicitate între mine, cumpărător, și vreun vânzător care, văzând în fiecare săptămână care este zona mea de interes, îmi spune: am ceva pentru dvs. săptămâna viitoare, ceva deosebit! N-am avut timp să ajung să le iau… E o bătrână care le vinde…

Cel mai drag dintre toate obiectele pe care le-am cumpărat până acum îmi este un cleștișor. Lucrat manual, din argint masiv, vechi de peste 100 de ani. Am dat pe el 1 milion de lei vechi. Pentru unii pare mult, pentru alții, poate, pare puțin. Îmi place clinchetul pe care-l scoate când se lovesc cele două părți. Sunetul ăla tipic al argintului. Extrem de curat. Îl știți?