Dinamica prieteniilor și pierderile colaterale // 18 September 2010
O nouă relaţie amoroasă provoacă, în medie, pierderea a doi dintre prietenii apropiaţi, atât în cazul femeilor, cât şi în cel al bărbaţilor, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători britanici. Coordonat de profesorul Robin Dunbar, de la Universitatea Oxford (Marea Britanie), studiul a arătat faptul că mai întâi un bun prieten este \”sacrificat\” pentru a face loc noului partener de viaţă, iar apoi un al doilea prieten este \”pierdut\”, din cauza unei perioade prea lungi de timp în care acesta va fi neglijat. \”Când oamenii sunt implicaţi într-o relaţie amoroasă, în loc să păstreze clasicul cerc de cinci prieteni apropiaţi, ei îşi păstrează, în medie, doar patru\”, a declarat profesorul britanic, cu ocazia British Science Festival din Birmingham, unde acest studiu a fost prezentat. Acest fenomen se explică prin faptul că persoana îndrăgostită îşi petrece majoritatea timpului liber cu noul său partener de viaţă, nemaifiind disponibilă pentru prieteni: \”gradul de intimitate al unei relaţii, angajamentul emoţional din această relaţie sunt strâns corelate cu frecvenţa interacţiunilor\”, au declarat autorii studiului.
La studiu au participat 428 de femei şi 112 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, care au răspuns întrebărilor dintr-un chestionar online referitoare la relaţiile lor intime. (Mediafax)
Dacă ni se întâmplă să fim unul dintre cei cinci, spunem că intuim/simțim că e ceva în neregulă. De fapt, este vorba despre observație și-atât. Observăm că nu mai e la fel ca până atunci, că timpul alocat nouă se reduce, că subiectele de discuție sunt din ce în ce mai superficiale sau încep să dispară. În curând, aproape că nu mai avem ce să ne spunem… În preocupările încă prietenului apar teme noi, activități pe care nu le știam. Cel mai probabil, sub influența celui de-al treilea, cu care încearcă să se armonizeze. Câtă vreme ținem ochii minții deschiși, ne dăm seama de unde vine schimbarea. Dacă suntem raționali, trebuie să știm și ce ne așteaptă: eliminarea noastră. Nu pentru că am fi vinovați cu ceva, ci pentru că locul nostru nu mai e acolo, în acea interacțiune socială. Începând cu acest moment lucrurile ar trebui să fie clare pentru noi. Ce ne rămâne de făcut? Să luăm decizia înțeleaptă: să plecăm singuri, să nu forțăm să rămânem în ceva ce nu mai există la aceiași parametri? Până la urmă, e o modalitate elegantă de a elibera locul, ca niște oameni decenți și raționali ce suntem. Și să acceptăm că, deși o prietenie se construiește greu, în timp, se sacrifică ușor, la o banală îndrăgosteală… Sau să încercăm să păstrăm interacțiunea – cu motoarele mai puțin turate și declasată la amiciție, redefinind limitele relației? Or mai fi și alte variante?
