Cum este prezentata problema este o stupiditate. Eu nu as merge la nici un curs tinut de acel individ…..

De cand e lumea lume initiatii stiau ca nu exista schimb numai intr-un sens. De aceea s-au format deprinderi ca in schimbul unui dar – invatatura, vindecare, initiere… orice altceva – cel care primeste sa ofere la randul sau ceva simbolic. O floare sau o donatie sau…. variante sunt nenumarate. Se pot vedea foarte usor in extremul orient.

De aici pana la a pretinde plata initiala pentru ceea ce faci e cale lunga. Daca cel care primeste ceva de la mine nu intelege ca si el trebuie sa ofere ceva, e treaba lui… cum sa transform Darul meu in “vanzarea” mea ?

Completare: daca cei care primeste un Dar (acei copii de exemplu) nu platesc nimic, nu-i bai. Viata va plati in locul lor.

Darael, și pe mine m-a surprins că, pentru unii, întreaga viață e o tranzacție (probabil, materială). Eu nefiind dintre aceia, evident 🙂

Ha! Tocmai azi am citit postul, cand ma gandeam daca sa te rog ceva, Mana.
O fi semn sa nu 😀

Hehe! Întâi ”La mulți ani!”, că am mai prins un pic din ziua asta 🙂
Acum poți să mă rogi, că încă nu-s antreprenoare :))

Multumesc, Mana! Dar, sincer, n-am inteles niciodata ce-i cu zilele astea de nume… si nici nu imi plac. Am “noroc” oarecum ca nu prea stie lumea de ziua de azi 😀
Cat despre celalalt lucru… o sa iti dau un mail daca imi fac curaj 🙂

asa, pana vine Preamarita sa-si inceapa slujba sa-i lasam cafeluta si sa aranjam petitiile astea! hmm, iote ce de cartofi, ceapa, ardei…precis ca maine ne serveste cu zacusca! ))

Nu poate sa aiba dreptate 100%, iar pentru acest motiv, nu trebuie sa ne schimbam obiceiul de a intinde cuiva mana dezinteresat. Sigur ca majoritatea lor vor sfarsi prin a te uita, poate chiar prin a te lua in ras, dar daca intr-un singur caz exista sansa ca gestul tau sa schimbe in bine o existenta, sa-i modifici aspiratii, atunci intinde si pe mai departe mana ta cat mai multor milogi. Dintre ei se poate alege cel care o sa te mantuiasca.
Poate ca este o actiune caraghioasa. Acum cateva zile am scris aici despre gestul unui nebun frumos (Maxim Belciug). Pentru ca vine atata drum doar ca sa cante copiilor de la gradinita fiului meu, m-am hotarat sa incerc sa-i organizez un concert, aici, la targu Mures. Nu am nici cea mai mica experienta, insa foarte multe lucruri din lumea asta au fost facute de oameni care nu stiau in ce anume se baga. Din acest motiv, cer ajutorul oricui, de orice natura, si spun din prima secunda ca nu pot sa platesc, insa, ca sper ca intr-o buna zi sa achit datoria.
Oare Maxim nu plateste cu acest gest vreo intamplare din copilaria lui, intamplare care sa-l fi indreptat catre chitara lui divina. Poate ca un om i-a declansat pasiunea pentru sunet doar pentru ca i-a simtit inlinarea. Oare o fi apucat vreodata sa-l vada cantand?

Ma opresc, sa devina un roman.

Ceea ce am vrut sa spun este ca exista perle pe care nimeni, niciodata nu le scoate la lumina. Raman ale marii in care se afunda.

VirtualKid, mi-a plăcut cum îl suflă copilul tău pe Maxim… Emoționant…
@blue, un pic de răbdărică, să termin treaba :))

Hmmm… o fi ceva. Prin facultate îmi amintesc că ni s-a spus explicit că nu putem face vreodată terapie gratuit. Chiar dacă ni se rupe sufletul în faţa unui caz şi ştim sigur că l-am putea ajuta, gratuitatea ar fi o greşeală. Onorariul e adaptabil, poate nu neapărat în bani, dar clientul trebuie să simtă că depune un efort în remunerare. Din fericire (sau nu?) viaţa de zi cu zi oricum te obligă să fii profitabil şi, cel puţin în cazul psihoterapiei (la cât costă formarea) nu prea-ţi permiţi să nu încasezi.

Şi presupun că aşa ceva merge (şi e bine să meargă) în orice segment reglementat financiar. În relaţiile personale mi se pare absurd să ceri explicit de fiecare dată ceva în schimb. Deşi… ce ştiu eu? Mereu am dat şi n-am cerut nimic înapoi şi parcă n-o duc chiar grozav :))

Da! Este necesara o explicatie: in acea perioada imita o reclama la un detergent in care un pufulet alb sufla in stanga si in dreapta ca sa albeasca totul. Asa sufla catre toti cei pe care ii placea, cu care “avea flux” direct.

Pe Maxim il intalnea pentru prima data. Si “avea flux”!

Perspectiva este tipica pragmatismului de peste ocean.Si se refera la consiliere , nu la un sfat dat cu bunavointa cuiva…
Consilierea este acolo un fel de industrie – ramura “prestaari servicii” – unde eu merg cu tolba plina de probleme , iar dansul , specialistul , imi arata sursa problemelor , si gasim impreuna rezolvari…
Da , poate ajungem la concluzia ca nu m-a iubit mamica mea cand eram mica … sau poate chiar am o problema grea in cap…Dar totul se taxeaza la ora.
Si are o anume continuitate.Pana se rezolva problema.
Merg la consiliere cuplurile , adolescentii …
Cert este ca nu gratis.
Tariful este uneori calculat 15-20% din venitul lunar.
Si pana nu vorbesti sa te doara gura , cativa ani , si sa vezi ca desi oamenii te asculta, nu fac nimic din ceea ce ii sfatuiesti …zau ca e greu sa intelegi pragmatismul american.

Nu-i rea ideea. Sigur nu are aplicabilitate in cazul prietenilor dar altfel… Am observat, de-a lungul timpului, ca oamenii tind sa subaprecieze ajutoarele gratuite. Fara sa generalizez, exista si oameni care apreciaza ajutorul dar sunt rari.
@Darael: Mi-as putea permite sa te contrazic atunci cand vine vorba despre copiii de azi. Am lucrat in invatamant si am considerat de datoria mea sa-mi indrum elevii, sa-i ajut cat pot, cu ce pot, inclusiv sfaturi care aveau la baza experienta mea de pana acum, incercand sa le transmit direct lucruri pe care eu le-am invatat “in the hard way”. N-am primit vreodata un “multumesc” ba din contra. Asa ca… poate nu-i rea ideea.

@ Emi: “Onorariul e adaptabil, poate nu neapărat în bani, dar clientul trebuie să simtă că depune un efort în remunerare.“
Nu mă provoca, te rog, că am avut prietenă dentistă …
Una dintre reguli spune că medicul nu trebuie să se îndrăgostească de pacient. Parcă e prin jurămîntul lui Hipocrat sau prin nu ştiu ce regulament.

Acuma, serios: Onorariu adaptabil înseamnă şi 1 leu. Da, ca atunci cînd îţi oferă cineva o pisicuţă şi scoţi un leu din buzunar, că animalele nu se dau pe gratis, cică. Nici regula asta nu ştiu de unde vine dar rezolvă satisfăcător o dilemă.

Completare: Inainte sa-mi sara lumea in cap sa fie clar: intotdeauna am considerat ca daca pot ajuta un om e datoria mea sa il ajut dezinteresat si fara sa-mi ceara ajutorul. E unul dintre principiile care ma ghideaza.

Marian, 2 lucruri am de spus:
1) psihologul nu e doctor;
2) 1 leu nu înseamnă “un efort în remunerare”.

@ Emi: 1. Ahaaa, deci la psihologi nu se aplică ??? Bun aşa, de ţinut minte.
2. Da, dar pentru pisicuţă merită.

Un training interesant nu prea are cum sa te lase indiferent. Daca e gratis, cu atat mai bine – avantaj noi. Au fost destule traininguri sau conferinte la care am vrut sa particip insa biletele erau prea scumpe. Daca aveti rabdarea necesara sa ii invatati si pe altii (ca sa nu mai vorbim de timp si efort depus), si faceti acest lucru si gratuit, tot respectul.

Marian,
1) Nu jurământul lui Hipocrate. Există un cod etic, dar din moment ce nu profesez e clar că vorbeam de situaţii ipotetice, pe care le pot proiecta ideale.
2) Asta dacă-ţi doreşti pisicuţa 🙂

Mana, omul ala a avut dreptate dar cu anumite nuante. Depinde acum de aria la care ne referim: exista servicii pe care le putem face dezinteresat, pentru colegi sau prieteni sau chiar necunoscuti. O gramada. Chiar a da unele sfaturi.

Insa cind vine vorba de a investi timp, talent si mai ales roade ale experientei si muncii ( la medic la o consultatie ce platesti de fapt? timpul alocat? sau priceperea doctorului cistigata in ani de munca si invatat? ) lucrurile se schimba un pic. A “te vinde” pe gratis suna a imprastia margaritare la porci. Nu merita. Abia cind vorbim de recompensa, fie si simbolica, lucrurile capata un contur sanatos.

De mai multe ori am fost pusa in situatia hmm…stinjenitoare de a da sfaturi pe gratis. Vin la mine tot felul de prieteni, fosti colegi sau recomandati care au nevoie de sfaturi. Mi-e de-a dreptul jena sa le cer bani pentru ceea ce fac pentru ei, pentru ca sintem prieteni, pentru ca stiu ca sint intr-o situatie nu prea buna cu banii, tot felul de “pentru ca”. Desi dau niste verdicte foarte bune ( sint un soi de Mama Omida :)) ) ceea ce le spun nu e crezut 100% si asta pentru ca ei de fapt nu platesc pentru sfaturile alea. Am ajuns la concluzia ca ar fi in chiar interesul lor sa-i taxez.

Totusi, aici avem de-a face cu o sabie cu doua taisuri. Deseori am ales sa fiu de partea unuia dintre taisuri si sa joc cartea altruismului, desi poate nu le-am facut un serviciu acelor oameni.

De ce zic sabie cu doua taisuri? Pai am doua exemple. Am o cunostinta care-i chirurg. Intr-o zi vine la el o pacienta cam amarita, de la tara s-o opereze. Tipul o vede amarita si-i zice ca n-o costa nimic operatia si-o programeaza. Ce face respectiva? Se duce la un coleg de-al lui sa se opereze iar omul nostru afla ca a procedat asa crezind ca el e un doctor prost daca nu ia bani.

Al doilea exemplu: o femeie in virsta care traieste dintr-un ajutor social de vreo 100 de ron ajunge in situatia de a trebui sa suporte o operatie. Ce face doctorul? Ii ia 1000 de ron pe operatie, bani pe care femeia ii stringea din ce-i mai dadea lumea pe la biserica si pe care-i avea de inmormintare.

Intotdeauna lucrurile comporta nuante.

Si inca un punct de vedere interesant pe tema asta:

http://www.andreeatalmazan.ro/2010/06/dumnezeu-iti-da-dar-cat-si-cand/#more-1269

mda… inseamnaca Hobbes avea freptate: omul e rau de la natura.

cum ramanea cu rousseau care zicea ca e bun?

ah.. da e bun dar societatea il perveteste. gratis nu inseamna derizoriu..

la cursurile aluia nu as fi mers.

*there is no free lunch*

Well, any elevated performance over one class of problems is exactly paid for in performance over another class.
But that’s not romanian concept

Mana, e ADN-ul antreprenoriatului: nu încasezi – nu exişti! Bine… trăind în ţara lui gratis-moka-bonus-laofertă-promoţie-Vodă, fără păcăleală, nu merge!

Nu stiu ce sa zic aici. La fel ca si tine, daca am putut sa ajut pe cineva, am facut-o fara sa astept altceva la schimb. Hmmm, o sa ma gandesc. S-ar putea, cum zici tu, sa aiba dreptate. Dar parca nu mi-ar sta in fire. Ma rog.

Sunt pe aceeasi lungime de unda cu Vulpita Hoata. Nu neg ca ceva dreptate are si nenea, insa, cum zice si Oana, parca nu-mi sta in fire. Pana la urma e alegerea fiecaruia. Si a celui ce alege sa dea “gratis” si a celui ce alege ce sa faca cu acel “gratis”.

Hai ca ma faceti sa spun vorbe grele care, desi nu sunt cu adevarat grele, atirna mai greu decit orice alte vorbe grele.

Tocmai de aceea, Mana, te rog sa citesti cu atentie ce scriu si sa NU aprobi acest comentariu daca ti se pare deplasat. Eu imi asum ce spun.

Punem pariu ca toti cei care au vorbit mai sus despre ajutorarea gratuita a celui de linga tine sunt buni crestini iar trainerul lu` peshte prajit este evreu ?

super tare faza

[…]  Gabi123, Gabriela Savitsky,  Ivona Boitan,   Andi Bob,  Chiarnucontează,  Mana Ciutacu,  Mirela Pete,  Vasile Călin Drăgan,  Cabral,  Supravieţuitor,  Flavius Obeadă,  Ovidiu […]

Habar nu am cine este acel “marian“ de sub mine.

Si, ca sa inchei subiectul, fiindca vad ca v-am redus la tacere: in viata mea am avut de-a face cu fel de fel de oameni, de diverse nationalitati. Unii chiar exotici – ati vazut, vorbit si interactionat vreodata cu cineva din… Peru ? Dar peruan adevarat, din stramosii lor, nu spaniol emigrat. Sau din Laos ? O sa-mi spuneti ca e un fel de vietnamez sau tailandez; in mare parte adevarat, in alta mare parte nu.
Cu timpul s-au creat niste tipare: ca romanii sunt asa, ca francezii sunt asa, ca tiganii sunt asa. Fara a fi, Doamne fereste, vreun antisemit, vreau sa va spun ca am ramas cu un gust amar datorita acestei caracteristici a evreilor: ei se intreaba “dar mie ce-mi iese la afacerea asta ? “ chiar si cind iti raspund cit e ceasul.
La un moment dat devine chiar revoltator.
De unde si concluzia mea de mai sus, care poate fi corecta sau nu. Dar vad ca nimeni nu se mai baga in discutie asa ca votez si eu pentru aplicarea zicalei: las-o asa cum a cazut.
Amin.

Trainerul (străin, desigur 😛 ) nu ştie ce noi am învăţa în mii de ani: “greu se mai fac oamenii, oameni” dacă se transformă în… altceva. 😉

Mana, post-ul tau mi-a adus aminte de ce am citit acum cateva ore…
http://sethgodin.typepad.com/seths_blog/2010/09/sometimes-price-is-an-attitude.html
Dincolo de atitudinea capitalista “oare mie ce si cat imi iese?”, din cand in cand imi mai aduc aminte de vorbele lui Steinhardt, extrem de adevarate…