Spuneam, anterior, că am mers mai mult pe apă decât pe șosele. Și la Villefranche-sur-Mer tot așa am ajuns, după o noapte luuungă, lungă, în care serbaserăm ziua de naștere a lui Vlad. Seara, la restaurant,  într-o modestie și normalitate demne de toată admirația, stătuse lângă noi Roger Moore. A scris Victor despre asta. A doua zi, după cafeaua de dimineață băută spre prânz, am plecat să mâncăm o ciorbă. Căci ce merge mai bine după petrecere și limoncello? Și nu orice ciorbă, ci bouillabaisse. O rețetă de preparare se găsește aici sau aici. Despre reîntâlnirea cu Roger Moore, găsiți tot în articolul lui Victor.

Intrăm în golf pe lângă un vas de croazieră. În dreapta, săpată în munte, pe coastă, e calea ferată. În stânga, șoseaua de coastă numită Route Napoleon (cred!). În fața noastră, bloculețe colorate, așezate ca niște cutii de chibrituri, cu mult roz și galben, tipic provensal. Multe ambarcațiuni stau ancorate în apele liniștite. Vaporașul pentru turiști pleacă din port. Așteptăm să apară taxiul de coastă, să ne transfere pe mal. Taxiul e o șalupă care preia oamenii de pe vase și, contra unei sume/persoană, îi duce pe mal, apoi înapoi la ambarcațiunile cu care au venit. Restaurantul din port nu e unul luxos. (De altfel, eu nu prea am văzut lux pe unde am fost prin Provence. Mai degrabă, vechi și rustic, în condiții de igienă decente. Dar asta nu m-a deranjat, eram pe-acolo doar pentru câteva ore și strict pentru ceva. Nu sunt snoabă, dar știu care sunt condițiile în care mă simt bine. Turistul care iubește confortul nu știu în ce măsură se adaptează la ruralul zonei, oricât de pitoresc ar părea!). Prepararea bouillabaisse durează, așa că mâncăm crutoane cu sos de maioneză și usturoi. La un moment dat, chelnerii ne aduc șorțuri inscripționate cu numele restaurantului. Ei, bine, nu suntem francmasoni cu șorțulețe, dar așa se servește supa asta! Îmi pare rău că nu am poze, dar mie mi s-a părut că toți oamenii din restaurant arată foarte patriarhali cu șorțurile legate de gât. Aproape că mă umflă râsul când văd cât îi schimbă noua vestimentație. Colăceii de grăsime de sub bărbia domnului cu chelie de la masa alăturată tremură peste marginile șorțului prea strâns legat în jurul gâtului, în timp ce burta îi este ascunsă sub desenele de pe șorț. Ca un bebe supraponderal, gura lui se deschide hulpavă, înghițind bucățile de carne și sorbind zeama galbenă (de la șofran) și condimentată (de la ardei iute). În sfârșit, supa apare și în farfuriile noastre. Abia reușesc să mănânc un pic mai mult de jumate de porție, căci e foarte sățioasă (se poate comanda câte o farfurie/porție sau se poate comanda pentru întreaga masă- cât iese din ingredientele standard -, în cazul ăsta chelnerii umplându-ți farfuria de câte ori se golește, până ce se termină ce-au gătit pentru masa respectivă!). Evident, nu mai putem mânca și altceva, căci bouillabaisse ține loc și de fel de bază, având multă carne (pește, scoici, fructe de mare etc).