Land of churches // 28 July 2010
Zău că mă uimește cât de jos este noul brand turistic al României. Aproape mizerabil. (La câți bani s-au băgat în el, credeam că e ceva mai de Doamne-ajută! Bleah!) Mă uit cu stupoare și nu-mi vine să cred. Promovăm faptul că suntem la a puțina generație încălțată și ne curge țărâna din buletin. Și promovăm grămezile de lăcașe de cult – să zic așa. În fapt, câteva mănăstiri, căci restul sunt biserici construite mai de curând sau mai demult pe tot cuprinsul țării. Eu – om de marketing – consider că ne-am poziționat greșit. Nu vorbesc despre turismul rural, că nu prea am fost prin pensiuni de-astea, să mă cazez la oameni acasă, să-mi miroase a ciorbă care clocotește pe aragazul din bucătărie, ci numai în condiții decente, gen hotel. Deci nu vreau să-mi imaginez cât de mult se poate integra un turist în familia găzduitoare și nici cum spune el, ca acasă, sărumânapentrumasă, folosind apoi baia familiei. Nu-s pe gustul meu practicile astea, deci nu!
O să vorbesc, în schimb, despre o nișă neexploatată. Ia citiți, vă rog, aici. Ei?! Vedeți că e nișa neexploatată? Ia gândiți-vă câți japonezi își caută neveste prin alte țări. De ce n-ar veni la noi? Căci sunt atâtea femei disperate, cum spuneam și în articolul trecut. I-auziți ce le mai ticăie ceasurile biologice! Plus că s-ar mărita cu străini, deh, nu cu niște ”țărănoi” încălțați de două-trei generații, care le trimit la cratiță, timp în care ei își văd de viață. Cum, nu credeți că așa se-ntâmplă? Nu așa se face în România? Eu știu că asta e mentalitatea, că doar n-oți fi voi, cititorii mei, numai domnișoare naive, dornice de măritiș, care își văd viitorul roz și pufos! Neah! Hai să fim realiști și să ne ținem ochii minții deschiși. Cum spuneam, nu le-ar fi mai bine lor, stimabilelor, dacă ar deveni doamne japoneze? Mai ales că, de data asta, n-ar trebui să mai plece ele ca dansatoare acolo și să încerce să combine vreun nipon, ci ar veni stimabilii după ele. Ar fi respectabile… Plus că s-ar revigora un întreg sector cu turismul ăsta de căsătorie…
Singura problemă pe care o văd ar fi cu fuziunea/integrarea turismului ecumenic în turismul de căsătorie. Căci stimabilele domnișoare așa știu ele de la mama de-acasă, că o fată neapărat trebuie să se ia cu nuntă și cu dus la biserică. Altfel… (Ei, eu detest nunțile. N-am fost mireasă – pentru că așa am decis eu! Mi-a stat bine și cu fustă scurtă, verde, la 6 ani după cununia civilă. Și, probabil, n-aș fi mers niciodată la biserică dacă nu ar fi trebuit să-i cununăm pe niște prieteni). Cum spuneam, ce ne facem cu religiile? Ele ortodoxe, ei… Cum filonul strămoșesc e puternic înrădăcinat în mințile românești (obsesie de-a dreptul!), eu cred că, mai degrabă, cedează niponii și se fac ortodocși. Plus că trebuie botezați! Ia uite cum înviază turismul românesc! Că nu le văd pe ele nici budiste, nici șintoiste…
Deci asta e nișa: turism de botez și cununie. Dacă tot avem atâtea biserici…
[Later edit]: Un prieten mă întreabă unde am văzut eu brandul. Nu l-am văzut, dar am dedus, din declarații, că pe asta se merge: turism rural, ecumenic și balnear. Dar ce puteam să scriu despre turismul balnear? Că se poate integra și ăsta, peste ani? Că vin japonezii să se ungă cu nămol de la Techirghiol pe genunchi sau să-și dreagă beteșugurile?
