Citeam într-o carte (despre care am vorbit mai demult cu Adi) că informația este ceea ce formulăm/punem pe hârtie, cuvintele alea, pe când exformația este tot conținutul pe care îl eliminăm în procesul de cristalizare a ideii ce va fi pusă pe hârtie/formulată. Cum am pus eu poza aia cu cafeaua de dimineață… Pentru voi, informația era ”Mana bea cafea dimineața undeva (eventual, într-o ținută nefirească pentru ora aia)”. Pentru mine, eliminarea exformației a durat mult. Erau foarte multe lucruri nespuse: că eram în ținuta de petrecere, că stătusem o noapte întreagă undeva, că eram obosită și mi se-nchideau ochii de somn, că aveam nevoie de o cafea să pot conduce până acasă fără să adorm, că era deja lumină/soare afară când am plecat etc etc. Or voi n-aveați de unde să știți toate astea, că nu vi le spusesem.

Ei, bine, se spune că, în procesul comunicării dintre doi oameni (sa zicem), se ajunge la o comunicare bună atunci când unul dintre ei reușește să se conecteze la exformația pe care celălalt a eliminat-o când a formulat un enunț/mesaj, înțelegând, astfel, ce-i în mintea acestuia. Chiar dacă sunt doar câteva cuvinte, nu alea sunt importante, ci important este ”balastul” eliminat. Pe undeva, în viața de zi cu zi îi spunem intuiție. Simți că e un pic altfel, pui cap la cap diverse frânturi și înțelegi mai mult. Cu cât cunoști mai multă exformație, cu atât pricepi mai bine ce-a vrut să spună artistul.

Asta nu-i rău deloc! Dimpotrivă! E chiar foarte bine! Pentru o minte pricepută, exformația ajută nu doar la înțelegerea completă a lucrurilor, ci și la anticiparea pașilor. Căci oamenii, grupurile, societatea funcționează, în general, după tipare. Iar spargerea tiparelor nu e la-ndemâna oricui…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.