Eram destul de mică. Poate în clasele primare sau chiar la grădiniță. Era 1 Mai, iar maică-mea era dirigintă la o clasă de gimnaziu. Se pregăteau de sărbătoare.  Nu prea erau, pe vremea aia, manifestări de-astea, în afară de cea de 23 August. Țin minte că totul urma să se petreacă seara, nu ziua. Defilare cu torțe. Habar n-am de ce așa. Știu că nu participau elevii de școală primară, ci doar cei de gimnaziu și de liceu. Ăia de la gimnaziu, îmbrăcați în uniformele de pionier. Cu cravate, trese, insigne și tot tacâmul. Le cunoșteam pe fetele din clasa aia. Țin minte cum au venit cu flori în mâini: liliac, lalele, narcise. Nu știu de ce trebuiau să aibă flori. Pentru mine, era fascinant spectacolul. Un mare convoi de oameni, nu doar elevi, plecau dintr-un punct al orașului, cu flori și torțe aprinse în mâini, și ajungeau în alt punct, preț de vreun kilometru-doi. Mărșăluiau în noapte pe strada principală. Fie vorba-ntre noi, pe vremea aia nu prea deranja nicio mașină… Punctul final – stadionul orașului, unde se aprindea un foc de tabără. Nu știu de ce așa. Acum, privind retrospectiv, nu văd niciun sens.

Peste niște ani, elevă de liceu fiind, am mers la colega de bancă, undeva, pe malul Dunării. 1 Mai sărbătorit la pădure. N-am înțeles mare lucru. Oameni cu mașini din care descărcau grătare, carne și sticle. Și platouri cu prăjituri. Era tot pe vremea aia. Pâlcuri de grătare cu omuleți mișunând printre salcâmii înfloriți. Nu înțeleg nici acum modul ăsta de a sărbători.

Studentă fiind, mă uimea exodul colegilor mei către Litoral. Umpleau trenurile. Era vânt, insuficient de cald pentru a face plajă. Chefuri poți să faci oriunde, nu neapărat la sute de km distanță. Beții – la fel. Mai ales pentru cei care locuiau în cămin… Nici măcar fuga de-acasă nu era ceva nou, căci ei nu mai stăteau acasă. Poate doar dorința de a cunoaște alți oameni… Nu știu…

Adult. Zile libere, pentru mult somn și odihnă. Cu câte-o ieșire pe ici, pe colo. Asta în anii trecuți. Căci acum, cum spunea cineva, mi se pare că mi s-a furat o zi liberă, prin suprapunerea cu weekendul. Mai sărbătorim ziua celor ce muncesc sau a rămas doar un clișeu propagandistic?

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.