Ce sa zic, adevarul e ca traim vremuri involburate; e greu sa ai trecut “fara-de-fisura” de oricare ar fi ea…
Nah, ca m-ai pus pe ganduri 😉

Mai, este foarte buna replica dar e adevarata doar pentru unii dintre noi, in functie de ce fel de urme lasam trecand prin viata. Eu sunt foarte atenta cu tot ce fac pentru ca nu vreau sa-mi fie mie rusine de mine. Am niste principii de la care nu ma abat orice ar fi. Cu aceste principii m-am nascut nu mi le-am impus. Apropo de chestia asta am mai avut noi o discutie cand ne interbam de ce unii oameni fac lucruri oribile si de neinteles.

Hm, asta se întîmplă pentru că nu au curajul să-şi asume “scheleţii”. Am avut o postare pe tema asta. Ducele de Wellington, cînd un ziarist l-a ameninţat cu nişte dezvăluiri, a zis fraza devenită celebră “Publish and be damned!”. Dar cîţi au acest curaj?

E și mai jenant când nu au curajul să-și asume scheleții, dar au avut sângele rece să omoare și să ascundă cadavrul în dulap… Mai ales când sunt și martori…
Da, Carmen, dar nu toți au principiile alea. Din păcate…
@hot_tequila, păi asta am și vrut! Să vă pun pe gânduri! 🙂

Nu stiu la ce “scheleti” va ganditi voi 😛 – dar eu una ma gandesc la “scheletii” din tinerete :)) cand aveam impetuozitatea varstei – sunt chestiuni pe care acum le regret, deh 😀
Bineinteles, de-a lungul varstei pot sa apara si tot felul de alti “scheleti” …

PS. Stii, m-am uitat in DEX si vad ca pluralul corect e “schelete” 😛 -deh, nici eu nu mai eram sigura :))
Desi cred ca totusi expresia “incetatenita” e cea cu “scheleti”

Dap. Am verificat și eu în DEX când am scris. Am stat în cumpănă și am decis să folosesc expresia consacrată de Sorin Oprescu, cu scheleții :)) Și deh, fiecare cu scheleții lui… mai recenți sau mai de demult. Dumnezeu știe! :))

Paradoxal e ca scheletii unora sunt obezi 😀

Câtă dreptate ai, Emi! :))

vorbiti de scheleti acum in toiu’ noptii, na, tre sa ma legene cineva.

Și de melci melci codobelci. Na, acum tre’ să-ți și cânte cineva! :))

atunci cand am citit “Urmele vizibile și inofensive pe care le lăsăm în urmă mai târziu ajung să ne distrugă.” m-a dus gandul la altceva. nu la scheleti ci la momentele de slabiciune pe care le avem cu totii cand ne descarcam in fata unor oameni in care avem incredere.

Stau fără nici o grijă, cei cu scheleţii (cu cât mai mulţi, cu atât mai bine!) sunt cei care ne conduc! Restul….
http://www.youtube.com/watch?v=JOq6jBBdeIc&feature=related
😛

Şi apoi, optimist cum mi-s, nu am nicio îndoială că vor fi duşi de valuri negre.Ducă-se! 😉
http://www.youtube.com/watch?v=vwa3W-ze7O0&feature=related

Hm. Credeam ca e vorba despre adevarate cosmaruri ascunse pe sub pat sau in proverbialul dulap, nu de o betie in camin, in care x-uleasca a dansat topless pe masa. Astia nu-s scheleti. Totusi… de ce ne preocupa pe noi monstrii altora?