În ultima vreme, am tot fost pe la restaurante, după zile extrem de obositoare. Am ajuns seara, moartă de foame și, aproape de fiecare dată, până să vină mâncarea comandată, am avut parte de focaccia cu pastă de măsline sau alte cele. Am mâncat cu foame, cu poftă, și mi-am amintit că, astă vară, după un drum lung, când am traversat Mallorca, am ajuns în Golful Sa Calobra, unde se termina șoseaua și începea marea. Cum trebuia să ajungem pe partea cealaltă a insulei, dar nu pe șosea, am așteptat, pe terasa unui restaurant, ora sosirii vaporului. Sârșit de pământ și început de mare. Restaurant la înălțime, pe munte, între leandri înfloriți, cu o perspectivă superbă asupra golfului. Am comandat paella, rupți de foame. Și bere. Ca să treacă timpul mai ușor și să ne păcălim foamea, ospătarii ne-au adus măsline, pâine caldă și pastă de usturoi. Uneori, nici n-ai nevoie de mai mult pentru a fi fericit.

Câteva măsline, pâine caldă, miros de mare și leandri, un pahar cu bere rece, soare strălucitor și multă liniște…

… așteptând un vapor.