Oamenii de bine // 13 April 2010
Primesc un mail de la cineva care mă avertizează în privința unei cunoștințe comune. Să nu faci aia, ai grijă la cealaltă, să nu care cumva să…, pentru că uite ce-am pățit eu! Recitesc. Și mă gândesc că expeditorul, în mintea lui, fără să cunoască relația dintre mine și cel reclamat, crede că îmi face un bine. Privește totul prin prisma propriei experiențe și își imaginează că nu poate exista și altfel de interacțiune socială. Că un om nu este capabil să aibă relații diferite cu persoane diferite și aplică un singur tipar.
Nu este prima dată când oamenii de bine au grijă să-mi spună una-alta. În ciuda experiențelor lor, eu mereu țin seama de experiența mea. De cele mai multe ori, oamenii te tratează așa cum îi tratezi. Impui respect, obții respect. Îți permiți să nu ai o atitudine corectă, îi deschizi și celuilalt ușa pentru o atitudine similară. Tratezi serios partenerul, te va trata serios. Rar mi s-a întâmplat ca atitudinea mea să primească un altfel de răspuns. Iar în cazurile alea izolate mi-a fost clar că singura acțiune pe care trebuie să o fac e să închid orice cale de comunicare cu persoana care – da! – m-a dezamăgit. De ce m-a dezamăgit? Pentru că întotdeauna am fost foarte selectivă. Atunci când cineva ajunge să mă dezamăgească înseamnă că am avut așteptări. Dumnezeu știe ce fel de….
Pe când, de la oamenii de bine nu aștept nimic. Nici măcar sfaturile lor bazate pe experiențele proprii sau pe auzite. Ei n-au cum să mă dezamăgească. Însă îi rog frumos ca, înainte de a mă sfătui, să facă un pic de analiză și introspecție și să vadă dacă nu cumva, de-a lungul vremii, or fi greșit cu ceva față de pârât.
