Nu cred că sunt în măsură să descriu generarea impulsurilor violente, pentru că nu le-am experimentat. Sunt un om pașnic. Care mă enervez relativ greu și îmi păstrez, de obicei, calmul. Când mă enervez, înseamnă că sunt de-a dreptul surprinsă de ceva extrem de neplăcut. Dar nu devin violentă. Nu mă bat (nici în copilărie nu m-am bătut cu alți copii), nu pedepsesc fizic.

Tocmai de aceea mi-e greu să înțeleg cum pe unii îi lasă nervii, uită de rațiune, li se întunecă mintea și coboară din mașină – ca în cazul de la Craiova – să aplice corecții. Animalice. Pentru că – din punctul meu de vedere – doar în lumea animală forța e cea care stabilește raporturile de putere. În lumea asta, a celor dotați cu creier gânditor, rațiunea ar trebui să fie cea care să facă regulile. Nu înțeleg de ce boxul este considerat un sport și are atâția fani. Integritatea fizică a persoanei ar trebui să fie axiomă, nu știu… Mai presus de orice lege. Fără norme de aplicare… Să nu se atenteze în niciun fel premeditat la ea.

Nu înțeleg de ce unii părinți își pedepsesc fizic copiii. Asta nu poate să-i învețe decât să le fie frică, nu să gândească. Să se ferească, alte dăți, de situații/conjuncturi similare, de teama pedepsei corporale. Nu înțeleg de ce unii bărbați își bat soțiile, chiar și sub pretextul că știe ea de ce-o bat. Cu atât mai puțin înțeleg de ce un om oarecare îl pedepsește pe un necunoscut aplicându-i pumni sau palme. Atunci când se ajunge la acte de violență fizică, agresorii nu fac altceva decât să-și nege posesia creierului. Și așa nu este folosit decât în proporție mică, de vreo 10%! Dar, în momentele alea, cred că plutește deasupra lor, ca o bulină din benzile desenate. Poate că oamenii ăștia au o capacitate diferită: li se evaporă creierul! Într-un fel, agresorii sunt persoane care acceptă să fie decerebrate în momentele alea. Sau se decerebrează singuri, precum soldații din război, care își amputau singuri, pe viu, piciorul, pentru a scăpa de cangrenă. Doar că soldații făceau asta pentru a scăpa de moartea sigură care urca încet-încet în corpurile lor…

Agresorii – ca niște davizi copperfielzi, oscilând mereu, între lumea animală și cea a oamenilor…