Mihai. Mihai Cătrună. Am fost colegi ani în șir. Picta și-atunci. Cred că dintotdeauna pictează. Și face grafică. E foarte talentat. Și foarte simpatic. Cu el am băut mii de cafele și am râs cât într-o viață. Are un umor extrem de inteligent. Dar nu despre umor vreau să povestesc, ci despre artist. Care, zilele astea, are o expoziție personală de pictură și grafică, la Sala Rondă a CCA. Până pe 7 martie. Zilnic, de la 10 la 18. 25 de tablouri mari – doar 25, îmi spune el – și grafică. Mi-a dat poze din expoziție. I-am recunoscut stilul: mult albastru, portrete, corpuri frumoase. Abia aștept să ajung. Probabil, azi, când e și el acolo. N-o să avem timp de rememorat povești din vremea în acre el era inginer și muncitorii lui, după program, se retrăgeau la restaurantul de pe malul Dunării, unde-și comandau câte două navete de bere de persoană, uimindu-l pe șeful, n-o să rememorăm vremurile în care ne-am cunoscut (hehe! În anii 90, reîntâlnindu-ne peste vreo câțiva ani în postura de colegi de muncă și recunoscându-ne imediat!), n-o să zic nimic despre fratele lui geamăn, poate nici despre vremurile în care munceam împreună pe brânci pentru un brand omorât pe nedrept în ultima vreme… Dar, probabil, o să pun mai multe poze după ce mă întorc.

\"AFIS

\"MihaiCatruna\"

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.