Citiți, vă rog, știrea asta. E reală. Nu mă întreb cât de disperat trebuie să fii ca să apelezi la astfel de metode. Admit că sunt și oameni care au o problemă… Dar mă întreb câtă încredere trebuie să ai în fidelitatea unei fotografii, astfel încât să visezi că-ți faci chiar o familie…

Din ce-am constatat eu, oamenii aleg ca poze reprezentative, parcă, special, pe cele care îi avantajează. Nu o dată am constatat că oameni pe care îi cunosc în realitate își pun la avatar poze în care nu seamănă absolut deloc cu ce văd eu. Să nu-mi spuneți că am probleme cu vederea, că vă răspund tranșant: nu am! Abia mi-am făcut toate măsurătorile și controalele la ochi și nici măcar un 0.25 de intelectual nu mi-a găsit domn\’ doctor! Pozele alea sunt, într-un fel, aspiraționale. Arată cu totul alți oameni: cei care și-ar dori, probabil, să fie. Și contribuie la imaginea de sine (și la stima de sine, oare?). Pe undeva, o dulce minciună… Pentru sine. Căci, pentru alții, minciuna e dulce câtă vreme totul rămâne la stadiul de imagine văzută pe un prerete, precum cel al dragostei, din știrea despre supermarketul de matrimoniale la care am pus link  la început… Nu o dată am văzut poze de femei fatale, de femei-actrițe din anii 30, de bărbați mai ceva că ăla din reclama Marlboro. Cunoscându-i în realitate, fatala era plină de acnee, actrița avea nasul mult prea lung iar bărbatul Marlboro avea un metru jumate cu gura căscată și început de chelie… Cam ca diferența dintre hartă și teritoriu…

Și-mi amintesc povestea unui prieten bun, înnebunit de îndrăgosteala provenită din lungile discuții pe messenger cu o fată, care îmi trimitea pozele ei să se laude cu cât e de frumoasă. Bine, și deosebită, și spirituală, dar asta nu se vedea în poze! Ajuns în București și cunoscând-o, proaspăt venit de la întâlnirea cu ea, l-am văzut cam prea dezumflat. Ce s-a întâmplat? – am întrebat eu. Nu e așa deosebită? Nu e frumoasă? Nuuuu, mi-a răspuns el. E urâtă cu spume! Sunt extrem de dezamăgit! Nici conversația nu s-a mai legat când am văzut-o, mă miram cum să fac să plec mai repede! – mi-a răspuns.

Mă întreb câți dintre chinezii de pe perete vor ajunge să-și formeze o familie pe baza alegerii unei poze…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.