Un răspuns pentru Vali Badea

Stați liniștită, doamnă, știm ce avem de făcut! Doar trebuie să vedem dacă anestezie generală sau locală și să supraveghem bine hemoragia. Sunt liniștită. Am încredere. Se decide în câteva zile. Locală. În lift, el, doctorul: Aveți niște ochi atât de frumoși! Zâmbesc. Nu mi-e frică. În puțină vreme totul va fi istorie. Alt doctor, mai tânăr. Dan sau Adi, îmi rămâne mie înregistrat în creier. Îmi dă anestezie, cum zic ei. Jargonul profesional. Nu mă doare nimic, sunt calmă și nu mi-e frică. Nu-i nevoie să vă întindeți, stați liniștită pe scaun! În câteva minute o să-și facă efectul. Așa e. Încep să simt cum ceva se modifică. Mai vine o dată, administrează a doua tranșă a anestezicului, cred. Calmă, echilibrată. Vreau să termin. Pe un pat, în față, unui pacient i se administrează anestezic. Și el intră în operație. Vocea calmă a doctoriței îi explică ce urmează. Știu, spune el, sunt la a treia operație. Nu mă uit, stau cu ochii închiși. Încep să simt cum mi se face cald. Ah, starea aia! Nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme. Aproape doi ani! O cunosc, îi știu desfășurarea. Pașii. Sunt calmă și încerc să o controlez. Am nevoie de aer și ceva rece. Zidul! Îmi las capul pe spate și-l lipesc de peretele rece. Șuvițele de păr mi se lipesc pe gât. De data asta, a evoluat mult mai rapid. Pijamaua de pacient cumințel se face una cu mine. Abia mai pot să stau în poziție șezândă, pe scaun. Am nevoie de mai mult rece. Cadrul metalic al patului de lângă! Întind brațul și mă sprijin. Mi-e rău. Transpir abundent, simt ca sunt palidă, abia-mi mai bate inima. Aud tot ce se întâmplă în jur. Doar creierul îmi funcționează. E liniște și mie mi-e cald, foarte cald. Anesteziatul din față nu scoate o vorbă. Doctorița lui cred că a plecat, că-i liniște deplină. Nu am cui să-i spun că vreau să mă întind. Pacientul din față e mai neputincios decât mine. Mi-e rău și nu am puterea să mă ridic și să mă întind pe pat. E incredibil cum creierul funcționează într-un corp inert! Cât de ușor se moare! Pași. Îi aud. Simt cum se apropie. Doamnă, vă e rău? Sunt tot cu ochii închiși, transpirată și palidă. Nu pot să deschid gura, nu pot să-mi mișc niciun mușchi de pe față, să dau un semn. Doar respir ușor. Sunt conștientă și aștept. Omul se precipită. Mă ia în brațe (nici nu-i greu!) și mă întinde pe pat. Voci. Multe voci. Se agită în jurul meu. A făcut o lipotimie! – spune femeia care îmi da palme peste obraji. Nu le simt, nu mă dor. Doar le aud. Pleosc! Pleosc! Oxigen. Înțepături în mână. Câteva. Nu-i găsim vena! Vai, ce pacientă aveți și dumneavoastră, domnul doctor! Ați anesteziat-o local și ia uitați, ea s-a anesteziat singură total, numai bună de operat! Deschideți ochii! Mă auziți? Doamnă, mă auziți? Vocea doctorului care, cu puțină veme înainte, îmi spusese în lift că am niște ochi foarte frumoși îmi pare un pic panicată. Sau tristă. Ca a unui om surprins. Dezamăgit. Sau, poate, speriat și el. Îmi masează picioarele. Și încheieturile de lemn. Nu-mi mai este atât de cald, nu mai transpir. Întredeschid ochii. Atât cât pot. Sunt, totuși, sub anestezie. Schițez un zâmbet în colțul gurii. Sau așa cred eu. Habar n-am dacă se vede. Forfotă pe lângă mine. Nu, n-am murit. Știu că deja îmi revin. Cunosc fazele leșinului. În câteva minute totul va fi trecut și voi fi dusă în sala de operație. Nu va fi un al doilea leșin. Cel mult, un frison. Tensiometrul spune ce știu de ani de zile. Puțin. 10 cu 5. Chiar mai puțin decât șase-șaptele obișnuit. Nu-i nimic, o să trec și peste asta. Căci mai am treabă. Dan sau Adi sau cum îl cheamă pe doctorul cel tânăr și anestezist mă ia din nou în brațe și mă mută pe un fotoliu rulant. Stau cu ochii închiși, nu văd nimic. Altcineva mă plimbă spre blocul operator. Dar cum ați găsit-o pe doamna? – întreabă vocea doctoriței. Păi treceam pe hol și am văzut-o că stătea într-o poziție nefirească, cu capul sprijinit și brațul răsucit așa… explică el. E nefiresc pentru un om aflat sub anestezie, că doar eu i-am administrat-o… Vocea îi rămâne în urmă, ușa se închide după mine.

PS – Azi, la prânz, se fac două zile. Am făcut un efort să scriu. În etape. Sunt bine, dar vă rog să nu încercați să aflați mai mult. Vă mulțumesc anticipat pentru urări. Dar o vreme o să mă ocup de mine. Doar de mine.