Pandemia românească // 14 January 2010
Nu vă gândiți la porcină, că nu despre asta e vorba. De 20 de ani se tot perpetuează o boală care a cuprins întreaga societate românească. Unde te uiți, în capul trebii sunt niște unii care habar n-au să conducă o companie/instituție. Scot din peisaj multinaționalele, căci cred că sunt singurele în care businessul se face cu oameni care nu doar pricep, ci și știu. În rest, un diletantism fără margini: școlile sunt gestionate de profesori, spitalele de doctori, industria de ingineri, ziarele de jurnaliști etc.
Oameni buni, dar ce-are-a face (scuzați!)… cu prefectura?! Că eu mă tot mir și mă tot mir de atâția ani! Uite-așa mă mir când directoarea școlii ne spune că, la început de an, nu mai au bani pentru pază și ia să vină tăticii să păzească școala în 3 ture, gratis, uite-așa mă mir când aud că banii din spitale bla-bla, uite-așa mă mir că ziarele devin pretexte pentru cărți, când orice om care are habar de management, implicit a trecut și prin cursuri de marketing și știe că promoțiile se fac pe termen limitat, nu sine die, că altfel ajungi, în pași cadențați, la faliment… Declarația de azi a lui Vântu, dincolo de context, extrapolează un adevăr: suntem o țară gestionată de diverși specialiști în diverse domenii, nu de către manageri. Aici e buba. O țară de șefi care habar n-au ce-nseamnă gross margin sau EBITDA, strategie pe termen lung, scurt și mediu (bine, ei știu expresia, dar nu știu cum ar trebui să arate), prioritizare, business plan etc. Și care lucrează fără obiective. Nici măcar nu știu cum trebuie să fie un obiectiv! O țară gestioantă lăutărește, după ureche, nu după partitură!
Zilele trecute mă muncea o nelămurire: de ce oamenii din multinaționale nu aleg să lucreze, la un moment dat, în sistemul public? De ce nu intră în politică? De ce nu sunt membri ai paritdelor? Cred că am găsit și un răspuns, chiar dacă iar o să fiu acuzată că sunt corporatistă! Da, sunt, căci în corporații înveți să muncești (un soi de sclavagism modern, dar consimțit!), nu să pierzi vremea zilnic la birou și timpul efectiv muncit să nu fie mai mare de 3 ore! Înveți să gândești strategic și tactic, mai ales dacă ai ajuns să fii de la middle-manager în sus într-o multinațională. Înveți să îți pui și să urmărești obiectivele, nu să lucrezi la ce-o ieși… După ce te formezi astfel, nu te mai poți integra într-un mediu lax, precum cel de la stat sau din companiile autohtone ridicate în jurul unui patron și-atât. Așa că alegi să lucrezi pentru tine, dacă nu ai făcut suficienți bani cât să-ți iei, pe la jumatea vieții, niște ani ”sabatici”, să cultivi cactuși la fereastră sau să îngrijești gazonul din fața casei…
