Palate de cleștar // 13 December 2009
Aproape că nici nu mă mai surprinde faptul că dispar bloguri care-mi erau dragi. Cei care scriau au luat decizia de a le închide/șterge (căci nici măcar arhiva nu mai e disponibilă) din motive numai de ei știute. De ce acum? De ce atat de multe-odată? Niște oameni nu mai vor să vorbească pentru alții. Sau, poate, nu mai vor să se expună. Sincer, și eu am avut zile recente în care nu mi-a trecut nimic prin cap. Dacă de obicei e o forfotă în mintea mea, de data asta nu se mai lega nimic din ce-aș fi putut împărtăși cu cititorii. O stare de lehamite, un gol imens în creier… Eu nu-mi închid blogul. Construiesc. Construiesc un palat de cleștar, însă vizibil. În care mă închid. Dar, citind pe ici, pe colo, constat că starea asta e aproape generală. Aproape fiecare, în felul lui, se închide în sine. O fi vremea introspecției? A dezgustului? O fi vremea bilanțurilor? Degeaba, toate sunt pe minus.
În ultimii ani dinaintea Revoluției, am trăit ceva similar. Eram suficient de mare pentru a conștientiza. Teama, presiunea, neîncrederea în oricine din jur, lipsa orizontului dominau. Cei care au acum până în 30 de ani habar n-au. Știu, cel mult, din poveștile celor ca mine. Dar experiența personală cu toate emoțiile și trăirile ei nu pot fi povestite. Așa că generațiile astea tinere nu știu ce-nseamnă. Dacă până acum spuneam că diferența dintre mine și cineva de 20 și ceva de ani sunt niște ani de lectură din care eu am învățat, acum spun, ca bătrânii, că ne despart ani de experiență, de emoții, de trăiri. Anii dinainte de 89 în care eu am trăit retrasă în propriul palat de cleștar, timp în care ei, poate, erau la grădiniță. Palat fragil, deh! Dar care mă izola. Nu credeam că o să ajung din nou, în viața asta – atâta câtă o fi ea – să-mi construiesc un nou palat. Cu atât mai puțin, în plină efervescență a pieței imobiliare: cea a construcției palatelor de cleștar.
Sau, poate, nu despre un boom imobiliar atât de special vorbim, ci despre refluxul identităților? Sau o fi domiciliu forțat… în noi înșine?!
