servus…
de buna seama asa este. maretia podurilor ne poate da impresia ca povstea noastra sau a lor este peste povestea… celorlalti care nu au avut norocul ybir asemenea poduri…
🙂 toate cele bune!

Bine-ai venit, Flavius! Eu cunosc povestea unui pod din Ardeal, de peste Mureș. Făcut pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Oamenii din sat s-au trezit, după 100 de ani (sper să nu greșesc!) cu reprezentanții constructorului. Veniseră să facă o ”revizie” a lucrării, căci trecuse vremea și ieșea din garanție. Îți dai seama câtă stupoare-n sat… 🙂

o copilarie: oare de la 1200m inaltime lumea se vede altfel?!… 🙂

Dap. Mai mică. Și de la 10000 m se vede și mai mică 😛

Stiu! Mi’a amintit de senzatia pe care am avut’o pe la 7 ani cand am urcat prima data la 2200m, de’asta si ziceam…, o copilarie ! 🙂

Fiecare pod are o poveste. Fiecare om are o poveste.
Fiecare om care sare de pe un pod are o poveste.

Na, ca pina la urma am spus prostia. Mi-a venit (sa ma arunc de pe pod) aseara dupa ce m-am uitat la emisiunea politica. Ce dracu` sa alegi ??? Trei Doamne si toti trei, politica de trei lei…

Frumoase tare fotografiile tale! Asa e, fiecare om are o poveste, fiecare pod are o poveste… 🙂

Sous le pont Mirabeau coule la Seine
Et nos amours
Faut-il qu’il m’en souvienne
La joie venait toujours après la peine

Vienne la nuit sonne l’heure
Les jours s’en vont je demeure

Mana, frumoase poze din bateau-mouche! Sper să ai cîndva răgazul să te plimbi pe podul Mirabeau, pe Pont des Arts-Pont des Amoureux, pe Pont Neuf…

Mana, si mai mica de la 12464 😛

@Marian, în situația descrisă de tine, povestea omului se leagă de (un) pod. Și povestea podului se încarcă cu un om…
@Lucia, fruomasă plimbarea cu bateaux-mouche, luna trecută, mai ales că am prins și vreme caldă 🙂
@Blue, lumea și mai mică de la 12524, timpul și mai scurt. Cum care timp? Ăla până la destinație! :))
@Manole, fotografiile lui Vlad, da? Că iar nu primești bomboane! :))

Si n-am vrut sa va spun…ca de sus…de tot, de dupa porti…nu se mai vede nimic!=))

Asta e, nu-mi da, nu-mi da! (Sa-mi pastrezi cutia aia!):))

Nici că m-am putut uita! Am un răăău de poduri… De-i musai să trec unu’, d’apoi mai bine o iau prin albie că ştiu înotu’. Nu-i bai pe unde-or înlocuit albia cu autostrada, io pe pod nu merg şi gata. Am zis! 😛

Hehe, Parisul, poduri, povesti… 🙂

Povestea (în rezumat a) podului, Mana – e podul de cale ferată din Oraviţa; în 1986, primăria a primit o scrisoare prin care constructorul anunţa că expiră suta de ani de garanţie şi că dacă sunt solicitaţi, pot veni, altfel nu mai au cum garanta.

Repetaţi după mine: Oraviţa e în Banat; Banat nu e Ardeal.
Aşa, acum scrieţi asta de 100 de ori!
Şi mâine veniţi cu taţii tunşi la şcoală!

PS: luaţi, doamnă, copilului un aparat de pozat şi un soft sănătăos (adică photoshopu’).

C, Vlad are un Nikon profesional. Are și Photoshop, dar pozele astea nu sunt prelucrate. Iar pentru a folosi Nikon-ul, cineva trebuie să-l pună la încărcat 🙂 Dacă nu e încărcat, facem poze cu o cameră Sony 🙂
Povestea podului de la Oravița e similară poveștii podului de peste Mureș. Așaaaa… Acum scrie de 100 de ori: Oravița e în Banat. Banat nu e în Ardeal. Mureșul nu trece prin Oravița! :))
O cafea săptămâna viitoare? Sau te vizitez la stand? 🙂

Bem, bem. Hai că după ce se fac jamboanele afumate puse’n cuptor şi votez, ca un libertarian sănătos, cu burta plină, te sun şi îţi citesc ce’am scris de o sută de ori 😀

Nikon? De ce i’aţi luat Nikon? Are 1000+ de funcţii care nu vor fi folosite niciodată în viaţă 😀
Canon e mult mai user friendly!

Asta și-a dorit de ziua lui. El și-a ales modelul, eu nu mă pricep. Știu doar că e de-ăla cu mai multe obiective și că mie mi se pare foooarte greu! :))

Şi’ncă un PS – că, uite, fix pe lângă poduri o luasem şi ratai subiectul. Mă citez, cu sfială:

mi se încaieră în suflet
zilele şi nopţile,
când păsările pleacă spre sud,
la ceasuri la care
pe sub puntea d’Alma ne mor prinţesele
iar visele încheie (cu o reverenţă)
interminabilul blues…

Frumos PS! 🙂

Da, am şi spus, mi-am dat seama că pozele sunt făcute dintr-un bateau-mouche. Dar eu îţi doream să te plimbi, pe jos, pe cele mai frumoase poduri ale Parisului, să stai pe bancă pe Pont des Arts, să citeşti poemul lui Apollinaire la Pont Mirabeau… Mai amintesc Pont du Garigliano, aproape de France-Television. Nu e din cale-afară de frumos, dar are ceva cu totul special: o cabină telefonică roşie, fix pe mijlocul podului. Evident, nu e o cabină telefonică funcţională, ci un obiect de artă urbană.

Lucia, și eu mi-aș fi dorit să stau mai mult timp! 🙂

Fiecare pod are oamenii sai.
Fara oameni, podurile nu ar avea nici un rost si ar muri stinghere si singure…

Am niste amintiri de pe podurile din Franta…zau, mai bine nu vedeam fotografiile. Tare m-as duce …

Domnule Mircea Badea,iti multumim pentru tot ce faci pentru noi.Mereu mi-am dorit sa vad pe cineva si sa aud pe cineva cum ne deschide noua si familiilor noastre aceste orizonturi de cunoastere tribidimensionale austere si levitarea intr-un univers inteligentional care ne uneste intr-o fapta si o savoare a faptei mentionate mai sus.Nu cred ca ne putem ajuta singuri sa iesim din marasmul intortocheat a unor alte mentalitati invechite despre ceea ce este si ceea ce nu este.Am inteles inca o data si poate mult mai mult ce se afla in jurul nostru dar si in jurul celorlalti.Cum am putea sa reactionam corect ,cum am putea sa intelegem atitudinea nesemnificativa pe care o deslusesti cu atata migala si desavarsism.Apreciem tot ce faci dar si ce nu faci si iata ca acum iti multumim si as vrea sa avem siguranta ca si tu si ceilalti de care noi acesti oameni corecti depindem, sa ne insufletiti sa stim si sa cunoastem mult mai mult.Inchei micile mele randuri alaturandu-ma celor mai de incredere voci ale mass-mediei si va uram succes si asa sa o duceti mereu mai departe ca un stindard comun si contemplativ pe paginile de ziar si ecranele de televizor pe care acum le intelegem mai bine si cu mai multa usurinta.Multumim ca existi si ne faci cunoscuta existenta ta.De la tine am invatat sa fiu din ce in ce mai inteligent.Multumesc deasemenea.

nica savin, ai greșit… podul? 🙂
Și Mircea este un om cu o poveste. Dar – din câte știu eu – el publicase, mai demult, imagini de pe la castelele din Germania, parcă. Ei, acum e-acum! Aici suntem la un alt castel, al meu, unde nu discutăm despre povestea lui Mircea. Fără supărare, dar atâta vreme cât există posibilitatea să-i adresezi direct cele scrise (www.mircea-badea.ro/blog), aș avea rugămintea să trimiți porumbeii direct. Sau au obosit de-atâta drum și s-au oprit un pic pe podul meu? 🙂

Unii se mai aruncă de pe poduri dar jos nu este apă şi fac buba la cap. Altă iesplicaţie nu să iegzistă.

Vedeţi Mărita noastră?! De-aia zic io că-s periculoase podurile, nu ştii niciodată când te loveşte un porumbel (nu mai zic de avion, barză şi alte “păsări” năuce… 🙂 )

Doamna, cred ca unii au taxa de pod…ori, au bariera pusa…
Cavalere SuKaRiT, ai vrut sa spui, porumbita, nu-i ashea? 😛

Ehei, Dădacă, la cât mi-s io de norocos când mi-aş lua inima’n dinţi să trec podu’, ar descoperi porumbiţa că-i cale (mai) bună de zburat pe sub el! 🙂

@ SuKaRiT: eu prefer sa zboare pe deasupra si sa-mi lase “norocul“ pe cap.

Două citate că m-a lăsat inspirația (s-a dus la somn); cum zicea Noica că pe nu știu care pod din Paris sculpturile de pe laterală sunt tot altele pe podul construit în secolele trecute, iar pe podul modern fețele alea de basorelief sunt tot aceleași (reproș arhitecților și decoratorilor) și cum zicea un amic: “fiecare fuame are-o fuame”. Mi-or plăcut și le-am ținut minte și cumva în mintea mea goală s-or potrivit cu pozele.