Într-o discuție colocvială cu un prieten, am dezbătut intens motivul pentru care românii sunt umili (și umiliți) la ghișeele instituțiilor statului. În primul rând, pentru că ghișeul se află la o înălțime nepotrivită, astfel încât cei mai mulți sunt nevoți să se aducă de spate pentru a fi auziți și pentru a putea fi priviți/privi la același nivel. Involuntar, coloana vertebrală se arcuiește în fața omului-zeu care stă dincolo de ghișeu, pe scaun. În al doilea rând, pentru că românii, când au o doleanță, trebuie să facă o cerere.  Dacă americanii aplică pentru…, românii cer. Chiar și acțiunea de a cere te pune în poziție de inferioritate. Cel de la care ceri este cel puternic, pe când tu, cel care ceri ești, implicit, cel slab. Este un dezechiliru evident de forțe.

Ei, bine, prietenul ăsta, parlamentar în funcție, își propunea să introducă prin lege termenul de pretenție în loc de cerere, tocmai pentru igiena raportului de forțe. Și mai susținea el că, astfel, funcționarul de la ghișeu/reprezentantul statului va fi nevoit să își schimbe atitudinea: să fie în serviciul cetățeanului. (E drept că nici până acum nu a inițiat proiectul ăsta de lege care mie mi se pare extrem de potrivit, dar eu insist! De câte ori îl întâlnesc, îi amintesc de promisiunea făcută!)

Extrapolând, și în viața particulară cererile și pretențiile sunt tratate diferit. Comportamentul oamenilor cu care intrăm în contact este similar celui al funcționarilor statului. Atunci când cineva plin de bun simț le cere ceva, se simt puternici și își permit să trateze de la înalțimea puterii fictive care le umflă mușchii. Uneori, cererea nu primește răspuns favorabil, dacă primește… Când o altă persoană, plină de sine și cu tupeu obraznic, pretinde diverse de la ei, îi vezi cum se transformă-n mielușei. Uneori, jalnici. Bătând din călcâie, să execute grabnic! Dinamica asta a atitudinii în funcție de cererea și pretenția primită este extraordinară! Dacă, întâmplător, omul de bun simț (și cu memorie intactă!) este martor al interacțiunii dintre cel cu pretenții și cel căruia i se pretinde, o să fie de-a dreptul stupefiat: metamorfoza transformării din”călău” în ”victimă” este un spectacol din care oricine are multe de învățat. Și-atunci el, omul de bun simț, se-ntreabă dacă nu cumva a greșit…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Categorii: De sub tiară