Am citit aici și aici despre rezultatele unui studiu. Cum că femeile sunt la fel de infidele ca și bărbații. Și am mai citit aici niște declarații. Un el care spune ”te iubesc”. Rotițele minții mele încep să toace informația și să o amestece cu lecturile din ultima vreme. Mă gândesc că am mai scris despre asta dar, cum suntem evolutivi, mereu vedem altfel și altfel, mereu îmbunătățim perspectiva.

Studiul ăla (sau, poate, sunt două diferite!), ne vorbește mai mult despre infidelitatea fizică. Despre cea emoțională nu văd mare lucru: doar numărul celor după care se uită ea/el pe zi și măsura minutelor. Deși, infidelitatea e de două feluri, nu-i nicio noutate! Motivațiile pentru care oamenii sunt infideli sunt comune. Nimic nou sub soare! Mă întreb, însă, de ce n din nu știu câți nu sunt infideli, emoțional sau fizic. Și-mi amintesc despre cartea cu angoase. Probabil asta e explicația… cum zicea psihologul ăla: una dintre formele fundamentale ale angoasei, cea de autodăruire. În nicio relație (de orice fel) nu se produce o apropiere mai mare de altcineva, atât fizic, cât și emoțional, decât în iubire. Și în orice relație de iubire independența persoanei/sinelui este pusă în pericol. Chiar și rostirea lui te iubesc înseamnă o recunoaștere a dependenței, deci declararea renunțării la independență. Poate ăsta este motivul pentru care multor oameni le vine atât de greu să spună… Angoasa e puternică! Chiar dacă justificările celor care nu sunt infideli (fizic) sunt de genul morală, principii, valori etc, probabil toate aceste concepte, prin persuasiune și educație, au consolidat în timp angoasa de autodăruire apărută încă din copilărie (ca toate celelalte angoase).

Mai citeam în cartea aia că oamenii la care angoasa de autodăruire (de tip emoțional) este foarte puternică își consumă pulsiunile în relații fizice scurte sau pe termen mediu(dar nu pe viață!), intense, schimbătoare, care nu le limitează libertatea și independența, nu le pun în pericol sinele. Iar cei la care angoasa de autodăruire (dpdv fizic) este dominantă, sunt așa-numiții fideli. Mă rog, morali, cum spune societatea.

V-ați înșelat vreodată partenerul?

Loading ... Loading ...
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.