Nu-mi place când am pe blog valuri de trafic venit, ca fluturii la lampă, în urma unui link pus pe cine știe unde. Nu mi-am stabilit obiectivul de a atinge nu știu ce cifre de trafic, de a fi pe locul x în clasamente. Vizitatorii de ocazie nu au răbdare, de cele mai multe ori, să citească un articol. De obicei, vor să vadă ceva spectaculos. Senzațional. Iar aici nu este nici site-ul Libertatea, nici Cancan. De obicei, în perioadele în care observ valuri de trafic, nu scriu nimic nou. Nu postez. Aștept să treacă furia și-mi văd de treburile mele grămadă.

Mă gândeam că o mulțime de oameni își formează o impresie fără să cunoască, de fapt, mai nimic. Vin, stau câteva secunde, pleacă și pun etichete. Nimic nou sub soare, spun specialiștii! Și exact asta fac și cei despre care vorbeam mai devreme: vin urmând un link pus undeva. Acea mulțime formează un grup în locul originar, cel cu linkul. Și aici vorbim despre comportament social, chiar dacă e vorba despre o activitate derulată în mediul virtual.  Mulțimea nu înseamnă în cazul ăsta o aglomerare fizică de oameni ci, mai degrabă, o stare de spirit. Cum spunea Everett Dean Martin în The Behaviour of Crowds, ”acea condiție mentală care apare uneori, atunci când oamenii gândesc și acționează împreună, fie în momentul în care membrii grupului sunt împreună și se află în contact unul cu celălalt, fie în timp, atunci când se influențează reciproc prin intermediul unei organizații, al unui partid sau al unei secte, al presei etc”. Al unui blog, aș completa eu.

Revenind la teoriile comportamentului social, acolo sunt definite foarte clar trei entități: individ, grup, turmă. Receptarea informațiilor de către un individ se face în funcție de mulți factori: educație, condiție socială, apartenență la un grup sau altul etc. Nu toate informațiile îi trezesc interes. De obicei, oamenii întâi definesc, apoi aleg. Însă din noianul de informații cu care este bombardat fiecare om, el le preferă pe cele gata definite, al căror tipar îi este cunoscut. Dar oamenii au păreri individuale chiar dacă, teoretic, nu sunt în măsură să le aibă: nu au cunoștințe de specialitate, nu au experiență etc.

”Dacă examinăm compoziția mentală a omului obișnuit – afirmă William Trotter, autorul unui studiu care încearcă să explice psihologia socială a individului – vom observa că în aceasta intră numeroase judecăți foarte precise asupra unor subiecte de o foarte mare diversitate, complexitate și dificultate. El va avea puncte de vedere bine definite asupra originii și naturii universului și asupra a ceea ce el probabil numește sensul acestuia; va avea concluzii în privința a ceea ce se va întâmpla cu el atunci când moare și după aceea, în privința a ceea ce stă și ce ar trebui să stea la baza comportamentului. El va ști cum trebuie guvernată țara și de ce se duce de râpă, de ce o lege e bună și alta nu. Va avea puncte de vedere puternice asupra strategiei militare și navale, asupra politicii fiscale, consumului de alcool și vaccinării, asupra tratării gripei, prevenirii hidrofobiei, asupra comerțului municipal, predării limbii grecești, asupra a ceea ce e permis în artă, încântător în literatură și dătător de speranță în știință. Desigur că majoritatea acestor opinii nu au o bază rațională, atâta timp cât multe dintre ele privesc probleme care, din punctul de vedere al experților, sunt încă nerezolvate; cât despre celelalte, este clar că pregătirea și experiența omului obișnuit nu îl îndreptățesc să aibă vreo opinie asupra lor”.

”Motivațiile comportamentului individual social se bazează pe instictele individuale. Instinctele individuale, pe de altă parte, trebuie să lase loc nevoilor de grup!” – spune Edward L. Bernays în Cristalizarea opiniei publice. Nevoia de a aparține (despre care scriam și zilele trecute) este cea care îi face pe oameni să renunțe la concluziile judecății proprii, pe care le sacrifică pentru a nu intra în conflict cu concluziile grupului din care fac parte.

Deși oamenii înțeleg fragmentar informațiile care ajung la ei, nu se dau în lături să se antreneze în dezbateri despre informația respectivă în ansamblul său. Judecățile politice, economice, morale sunt expresii ale psihologiei de grup și ale reacției de turmă și nu sunt rezultatul judecății calme, individuale. Iar caracteristica turmei este omogenitatea.