Mă gândeam să scriu despre obediență. Dar cum tema nu s-a copt suficient în mintea mea, o las pe o dată viitoare…

Citeam într-o carte despre pozițiile pe care le iau oamenii. Și nu se povestea neapărat despre verticalitate. Un om poate să abordeze, pe rând, mai multe poziții: să stea în picioare, așezat, ghemuit, în genunchi. Interesant este că fiecare dintre acestea exprimă ceva anume. Iar trecerea dintr-o poziție în alta se face, să spun așa, cursiv. Adică orice poziție nouă pe care o luăm se referă la poziția anterioară. Gradele noastre de libertate date de articulațiile de care dispunem ne fac să nu ne putem imagina, spre exemplu, că din poziția ”culcat” sau ”în genunchi” putem sări, ca în desenele animate, direct în picioare, țepeni și perfect verticali. Există succesiunea firească a acțiunilor intermediare: spatele ușor curbat, mușchii încordați, sprijin pe mâini etc. Adică, noi ne-om putea imagina, dar Dumnezeu nu prea ne-a dat atâta mobilitate să putem face asta!

Spuneam că fiecare dintre poziții exprimă ceva anume. Omul (chiar și câinele!) ghemuit este cel lipsit de pretenții, precum cerșetorul de la colțul străzii. Nu cere ceva anume și într-o cantitate determinată, e mulțumit cu ce i se dă. Orice primește, acceptă. Chiar și câinele, când primește (și) un șut, îl acceptă și nu protestează, nu atacă. Culcat înseamnă abandonarea oricăror activități, pregătirea pentru odihnă, aproape ”dezarmare”. Îngenuncherea se traduce prin implorarea milei, fie că vorbim despre atitudinea religioasă, când chiar Dumnezeu este cel implorat, fie despre cea comună, când cel care cere este umil, iar cel care oferă milă este cel puternic. Vertical sau ”dirijor” este poziția celui cu spatele perfect drept, cu toate simțurile ascuțite, care conduce. Probabil, expresia care ilustrează cel mai bine termenul ”putere”.

Cum zilele astea am mai ținut câte un pic televizorul deschis, din când în când m-am cam frecat la ochi. Da, știu, nu mai am 20 de ani, dar la toate examenele oftalmologice pe care mi le-am tot făcut mi s-a spus că am privire de vultur! Și, deși televizorul meu era deschis doar pe canalele de știri, eu tot desene animate vedeam! Cum spuneam, nu despre obediență scriu acum, căci nu s-a copt, încă, subiectul! Ci despre cum unii oameni (zic ei) politici, dintr-o poziție ”ghemuit” sau ”în genunchi”, fără să facă și acțiunile mărunte, intermediare, trec direct  în poziția verticală. Chiar ca-n desene animate!