Privirea de cauciuc și coliva cu E-uri a partidelor politice // 11 May 2009
Mi s-a întâmplat ca, în martie, în week-endul petrecut în Turcia, să nimeresc fix în mijlocul unui miting electoral pentru alegerile locale. Am văzut atunci oameni în toată puterea, cu preponderență bărbați, scandând, ca la comandă, lozinci electorale și plecând într-un marș de câteva sute de metri. Întotdeauna m-au fascinat adunările astea ale mulțimii. Cum nu era vreun concert la care intrarea să fie pe bază de bilet, ci eveniment electoral, e ușor de imaginat ce-i mâna în luptă pe oamenii ăia. Stupefiant pentru mine a fost faptul că nimeni nu făcea playback. Oamenii strigau din toate puterile iar privirile lor erau de-a dreptul aprinse. Se vedea că aveau o convingere, credeau în ceva. Și nu uit că afară erau 3-4 grade și sufla un vânt frate cu crivățul. Nu era un miting spontan, era clar că a fost anunțat. Dar dinamica grupului/felul în care, ca la comandă, au umplut piața și s-au organizat, pe mine, una, m-a impresionat. Îmi pare rău că nu am poze mai expresive, să vedeți și voi. Dar îmi cam înghețaseră mâinile și am renunțat să pozez.
Să schimbăm, acum, planul. Vineri și sâmbătă, toate partidele politice românești cu pretenții au avut adunări electorale. Nu contează pentru ce. Important e că adunările erau anunțate, oamenii veniți din țară. Imaginile transmise la televizor m-au oripilat. Spectatori veniți acolo din obligație de partid, probabil, ca umplutură. Sau figurație. Un MC roșu, la portavoce/microfoanele Antenei 3, încerca să dea tonul lozincilor, rămânând, de fapt, solist fără orchestră. Priviri de cauciuc/fără niciun licăr de inteligență ale portocaliilor aduși de cine știe unde, care habar n-aveau ce caută ei acolo. Dar care umpleau sala. Răspunsurile pe care le dădeau la întrebările ziariștilor (fie ele și trunchiate la montaj), ca și neparticiparea corului de la ceilalți, mi-au spus clar că oamenii ăia nu sunt addicted. Nu cred în partid, programe și ce-o mai fi pe-acolo. Unii au venit gratuit în excursie (că doar nu trebuia să rămână sala goală). Ceilalți… Dumnezeu știe cu ce i-o fi momit Marean. Cert e că e o mare diferență între trăirea celor pe care i-am văzut cu ochii mei în Turcia și apatia băștinașilor noștri. Nu știu dacă turcii ăia, la nivel individual, au primit un ceva care să-i facă să vină la miting. Dar ai noștri, dacă au venit, sigur n-au venit din convingere. Măcar o lingură de colivă cu E-uri tot au primit sau speră să primească. Dacă ăștia-s membrii de partid, părerea mea e că partidele nu doar că au murit demult, ci au intrat deja în putrefacție… Iar coliva au pregătit-o chiar ele, partidele, înainte să-și dea sufletul, punând multe E-uri în loc de rom, vanilie și nucă. Să țină! Să nu se strice repede!
Mi-e clar acum. Înțepenite-n geam, sperând să mai încaseze pensia încă o lună, partidele noastre se mint singure că sunt încă vii, amânând să-și declare decesul oficial la starea civilă, când, de fapt, vii sunt numai viermii care mișună pe cadavrele intrate demult în putrefacție…
