Femei cu propulsie sau cum să-ți negociezi viitorul // 28 April 2009
Discutam serile trecute cu un tătic despre modelele pe care societatea le oferă copiilor noștri. Și despre cât de tare ne opunem noi, acasă, acestor false modele. Și despre cum sunt copiii noștri prinși la mijloc: între fotbaliștii și prostituatele manechinele/duduițele găunoase (Hehe! Până și lumea politică e plină de ele!) ajunse pe la TV/în high-life și părinții care muncesc de dimineața și până seara târziu, între profesorii cu orizont limitat, idei fixe și atitudine dictatorială, căci ei sunt deținătorii adevărului absolut, și părinții cu vederi ceva mai largi…
Sincer, îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu mi-a dat fată. Pentru că dacă lui Vlad i-ar fi trecut vreodată prin cap să se facă fotbalist, ar fi avut măcar de muncit la antrenamente. Dar fetele sunt cele mai vulnerabile, indiferent dacă au picioare lungi sau nu sau dacă sunt drăguțe sau nu. Toate își pot face operații estetice (e vreo lună de când mă holbam la celebra, de-acum, Ramona Gabor și la implanturile plăsticoase pe care și le afișa la jumate de metru de scaunul pe care stăteam!)… La urma urmei, nici nu costă așa mult implanturile astea… Le rezolvi din câteva prestații! Mă uit cu groază cum tinerele de azi își negociază viitorul. Ce sentimente? Ce trăiri? Ce stimă de sine? Astea nu mai au nicio valoare, deci nicio importanță. Toate țintesc același lucru: o casă confortabilă, o mașină de fițe, călătorii de shopping și prezența în reviste. Că maimuța care le poate oferi toate astea e libidinoasă, nu contează. Dacă s-ar fi inventat maimuța gata împăiată, ar fi în stare să-i pună inelul-pereche pe deget.
Încerc să-mi imaginez cum arată o zi (banală) de după promisiunile eterne, pentru o fătucă de-asta. Se trezește, se duce și vomită-n baie, îngrețoșată de vederea celui ce ocupă jumătatea cealaltă a patului, se pierde ore-n șir cu fardatul și aranjatul, apoi încearcă să-și umplă timpul cu prietenele. Unele – deja beneficiare de maimuțe, altele în căutare. Mai bat barurile, magazinele, discotecile. Își mai cumpără o rochiță, mai răsfiră pantofii pe un raft de magazin, mai vorbesc pe la telefoane. Și cam gata ziua. La fel de găunoasă precum ambițiile lor. Încă una și-ncă una. Eventual, vreodată, pentru sigilarea beneficiilor materiale, toarnă vreun plod. Pe care-l crește bona, normal. Iar ea, frumoasa/înfrumusețata/trofeul, stă (sau poate nu stă, ci caută un complementar pentru maimuță!) și visează la cum ar fi fost dacă, în loc de casă, mașină și ce-am mai zis, ar fi fost un om normal: cu fluturi în stomac, cu ceva școală sau meserie, ducându-se la un job banal, bucurându-se că e soare afară. Cred că, la un moment dat, toate-și fac bilanțul și-și declară negocierea vieții proprii pierzătoare. Pentru că nevoile umane sunt mult mai complexe… Știa el, Maslow, ce știa…
