”Prioritizarea inseamna sa alegi ce sa faci si ce sa nu faci. Pentru a prioritiza eficient, ai nevoie sa recunosti acele sarcini care sunt cu adevarat importante, dar si sa intelegi diferenta dintre urgent si important. Sarcinile importante, sau cu o prioritate mare, sunt acele sarcini care ne ajuta sa ne atingem acele scopuri pe termen lung, sau care pot avea consecinte semnificante pe termen lung. La prima vedere, multe din sarcinile pe care le intalnim in timpul zilei, par la fel de urgente si de importante. Si totusi, daca le analizezi putin mai atent, vei intelege ca multe din activitatile urgente in care suntem implicati, nu sunt deloc importante pe termen lung”. Articolul integral aici.

 

Am învățat să-mi prioritizez taskurile cu ani în urmă, chiar înainte de a face trainingul Time management. Și acum îmi sună în urechi ce spunea Gunter: prioritate de grad zero, de grad 1 etc. Ca să-ți eficientizezi munca. Săptămână de săptămână, scriam project list, to do list și prioritizam. Am constatat că nu vorbea prostii. Exact ca în articolul spre care aveți link mai sus, sunt multe activități mâncătoare de timp, dar al căror rezultat nu contează atât de mult. Dar, mai ales, nu prea contează pe termen lung. Cu toate astea, încă sunt mulți oameni care își abordează activitățile/acțiunile într-o ordine pe care numai ei o știu. Dacă m-ar întreba pe mine, probabil le-aș spune că greșesc. Dar nu mă întreabă!

O activitate trebuie cântărită altfel, nu după cât de ușor îți este să o faci, chiar dacă durează. Pentru oricine, eficiența este în strânsă relație cu modul în care știe să prioritizeze și, mai ales, cu modul în care o face. Nu fac pe profesoara și nici nu predau lecții. Doar constat. Sunt o mulțime de oameni care, copleșiți de treburile mărunte, împing pe mai târziu lucrurile cu adevărat importante. Și nu-și dau seama că e în defavoarea lor, pe termen lung. Deși se spune că fiecare și le știe pe-ale lui, eu insist pe prioritizare și pe consecințele pe care le are în timp. Pentru că, în atâția ani, m-am convins că nu-i o minciună.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.