Vineri după-amiaza, ca după înmormântare // 4 April 2009
O săptămână ciudată. Agitată. Cu știri și breiching niuz, cum spune Lucia. Cu dimineți în care, la deschiderea televizorului, invariabil, e încă un reținut. Încă un scandal ivit odată cu soarele. Zile cu sufletul la gură, pline de adrenalină. Scandaluri îngropate unul după altul. Orice știre ține trei zile, dacă nu o zgândări – spun specialiștii în comunicare. Hehe! S-au dus vremurile alea! Știrile astea au ținut câte o zi, după care, oricât de zgândărite au fost, s-au îngropat în următoarele și-n următoarele… O succesiune nebună și o așteptare și mai nebună. Cine urmează? Care-i reținutul de mâine dimineață? Totul tratat grosier, fără detalii, că doar cine mai are timp de detalii și de ponderea lor în stabilirea adevărului?!
Vineri dimineața. Ultima arestare. Organismul obișnuit cu frenezia perdelelor de fum și a intoxicărilor a devenit dependent de adrenalină. Dar reținerile se fac până vineri seara. Ca și arestările. După care justițiarii intră-n week-end. Șprițuri, agape, refacerea puterilor. Atunci și ei devin persoane particulare. Sau, poate, nu. Poate doar așa își imaginează persoanele particulare de pe stradă.
Vineri după amiază. E clar că ultimul scandal trebuie ținut cap de afiș și în week-end. E un subiect gras, din care se poate trăi câteva zile. Presa are ce toca. Păi, la câtă notorietate are arestatul, cum să îngropi imediat? Asta nu-i știre de o zi. E o știre care le îngroapă pe toate celelalte. Și are tot ce-i trebuie, pe lângă notorietatea personajului. E timp și loc de exploatat familia, fanii, opinia publică. Iar oamenii au ce toca. Patetism… tabere… discuții la grătarul din spatele blocului, că doar s-a făcut frumos afară. Discuții grosiere, că nimeni nu mai știe detaliile care ar putea puncta. Nimeni nu mai vede erorile. Discuții sterile. Poporul e ocupat în week-end. Niște unii pot să-și frece liniștiți palmele. Și-au făcut treaba și pot să devină, pentru două zile, persoane particulare. Să-și refacă forțele, la un șpriț cu familia și prietenii. Sau să bată covoarele, pe bara din spatele blocului, că vine Paștele. Sau, poate, nu.
Vineri după-amiază. Știu că arestările nu se fac în week-end. Zile în șir am fost spectator de circ, fără voie. Evoluția la trapez, dresura de lei și înghițitorul de flăcări îți dau și ție, spectator ajuns întâmplător sub cupola circului, un ghem în stomac. Tensiune, suspans. Pauză. Decorurile se schimbă pentru următoarele numere ce au menirea să-ți strângă stomacul și să-ți mărească bătăile inimii. Te destinzi instantaneu, te relaxezi necontrolat. Ești stors. Ca atunci când vii de la cimitir, după înmormântarea unui apropiat: Ești gol. Nu mai gândești nimic, nu mai poți să plângi, nu ai de ce să râzi. Nu mai simți foamea, înghiți mecanic, fără să simți gustul. Nu știi ce mănânci, nici nu te interesează. Înghiți un bol alimentar, nu șnițel cu piure. Ești obosit, dar nu poți dormi. Ai un mare gol în creier. Simțurile sunt amorțite. Ești ca un robot. Teleghidat.
Vineri după-amiază, ca după înmormântare…
