Marțieni și venusiene // 1 April 2009
Așa sunt denumiți în cartea Bărbații sunt de pe Marte, femeile de pe Venus bărbații și femeile. Un mod diferit de a-i vedea. Dar poate că ăsta este adevărul. Bărbații sunt cei care caută mereu soluții. Femeile sunt cele care vorbesc mult și se plâng bărbaților, dar nu cu scopul de a li se da soluții. Ci pentru a se descărca, a fi băgate-n seamă și ascultate. Și cam atât. Dar marțienii (să-i denumim de-acum așa) cred că ele, venusienele, vor soluții, că doar de-aia se plâng. Și atunci răspund cu soluții. Cum ele nu asta așteaptă, ci mai degrabă vor să fie luate-n brațe (fizic!) și mângâiate, normal că li se pare nepotrivit răspunsul marțienilor! Și trag concluzia că ei nu le înțeleg. Pe cale de consecință, nici nu le mai iubesc. Iar ei, marțienii, văzând că soluțiile lor nu sunt tratate ca atare, serios adică, deși ei s-au străduit, concluzionează că ele, venusienele, nu au încredere în capacitatea masculilor de a le proteja, de a le oferi siguranță și de a fi \”cavalerii\” gata să sară-n foc pentru ele. Și ce poate fi mai crunt pentru un luptător decât să nu fie luat în serios? Ei, vedeți? Iacă-așa marțianul deduce că ea, venusiana, nu-l mai iubește. Și de-aici, ca la box, fiecare se retrage-n colțul lui. Opus față de al partenerului. Deficiență de comunicare care provine din diferențele structurale dintre femei și bărbați, se spune în carte. Căci gândim diferit!
Ei, bine, n-am terminat cartea, mai am, dar am mai reținut ceva. Din când în când, bărbații sunt melci. Se retrag. Tac. Au nevoie să se regenereze. Iar asta e o axiomă. Dar pentru că el intră în silentio stampa fără avertizare, fără să-i spună ei, venusienei, înainte, \”Te iubesc. Revin.\” – cuvinte care pe ea ar liniști-o, iar avem de-a face cu o tragedie. Ea se sperie și, grijulie cum o știm, încearcă să afle ce-i cu el, ce s-a întâmplat. Grija asta pe el îl sufocă, căci el vrea să stea liniștit și să găsească soluții la problemele care îl macină (alea prin care el se asigură că e cavalerul-centrul universului ei!), ca apoi să apară, după o vreme, strălucitor și la fel de iubitor. Ea e buimacă și, firesc, face cu totul altceva decât așteaptă el. Iar el face cu totul altceva decât așteaptă ea. Din nou, lipsa de cunoaștere a tiparelor structurale ale marțienilor și venusienelor duce la un impas al comunicării. Din nou, ea crede că el nu o mai iubește, el crede că ea nu mai vede în el cavalerul etc, deci ea nu-l mai iubește. Și tot așa.
Astea sunt doar două exemple din carte. Lectura este plăcută, relativ ușoară și pe mine m-a provocat la introspecție. M-am recunoscut în multe situații. Si sper că n-am citit degeaba, că doar de-aia v-am povestit și vouă din ce-am reținut. Dar provocarea mare nu e să termin cartea, ci să nu uit repede ce-am citit! Și, mai ales, să nu mai acționez, ca orice venusiană de rând, la primul impuls!
