Ca tot omul implicat în bussines, sunt membru al unei rețele profesionale de pe net. Pentru ce-mi ajută? Păi, pentru că fiecare își actualizează datele de contact când se mișcă dintr-o companie în alta, e mai ușor așa: nu mai dai grămezi de mailuri în care să anunți, nu mai pierzi din contactele pe care le aveai, uitând să le treci în lista de distribuție a mailului. Mie mi se pare confortabil. Am o grămadă de oameni cu care am lucrat de-a lungul vremii și cu care am stabilit relații măcar de amiciție, dacă nu chiar de prietenie, și cu care îmi face plăcere să mai colaborez sau măcar să mai vorbesc din când în când. Așa, știu de unde să-i iau, cum și ei știu de unde să mă ia pe mine.

Nu mi-am obținut niciun job așa, dar a fost o vreme când zilnic mă căutau agenții de executive search și head hunting pentru a-mi propune joburi. Nu eram interesată la vremea aia, eram OK acolo unde eram. (Cum sunt și acum!) Dar cunosc oameni care și-au obținut joburile așa. Ceea ce e un lucru extrem de bun. Înseamnă că nu mereu ai nevoie de pile și relații pentru a ajunge undeva și nici nu e de fiecare dată necesar să aplici pentru a fi selectat pentru un interviu.

Cum spuneam, rețeaua mea profesională e mai mult rețea de prieteni. Nu o dată am apelat la ajutor. Cum nu o dată am fost solicitată să ajut. Relația e cumva continuă, reluam discuțiile de parcă n-ar fi trecut ani de când nu ne-am fi mai văzut. Ce mă uimește este, însă, altceva. De ceva vreme, primesc zilnic invitații de a accepta să-mi extind rețeaua asta profesională. Și le accept. Pentru că, dincolo de faptul că sunt oameni cu care am lucrat – colegi sau colaboratori -, chiar mă interesează să știu de unde să-i iau. Sunt interlocutori deosebiți și profesioniști în domeniul lor. Știu că, oricând am nevoie de ajutor, pot să apelez fără rezerve. Se găsește cineva care să pună umărul să duc până la capăt un proiect! Cum și ei știu același lucru. Dar frecvența cu care unii oameni își amintesc de alții cred că este un semn al crizei în care ne aflăm cu toții. Restabilim relațiile pentru că, vrând-nevrând, simțim amenințarea. Oricând și oricui i se poate întâmpla să rămână fără loc de muncă. Așa, e mai ușor să arunci o întrebare: mă poate ajuta cineva? Altfel, oamenii sunt suspicioși, când îi cauți numai pentru a te scoate din necaz. Dacă ai curajul să-i mai cauți, oricât de disperat ai fi.

Căci, așa cum spunea Măgdutz într-un comentariu: Știți… e ca și cu unii prieteni. Nu mai vorbești o vreme cu ei, apoi ai vrea să reiei legătura, dar ți-e rușine că nu ai mai vorbit atât de mult timp și atunci nu ai curajul să suni… și trece și mai mult timp și te simți și mai aiurea.