Am văzut acum vreo două zile un film. (Da, am început să mă uit la filme! Și nici n-am mai citit mai nimic în ultimele zile!) A Valentine Carol sau, în prezentarea românească, Noaptea îndrăgostiților. Un film relativ nou, din 2007. Trecând peste acțiune, actori și dramolete, m-a pus pe gânduri ceva. Modul în care noi facem alegerile. Și urmările pe care aceste alegeri le au atât pentru noi, cât și pentru ceilalți. Pentru că, de cele mai multe ori, nu suntem singurii implicați. Cu deciziile noastre influențăm și viețile altor oameni. Mereu suntem la o răscruce: dacă o luăm în stânga, urmează ceva. Dacă o luăm în dreapta, se va întâmpla cu totul altceva.

Eroina filmului este pusă – în mod fantastic, evident! – atât în fața trecutului, vizualizând (cu toate trăirile de atunci) momente trecute din viața ei, dar și în fața viitorului. Ce ghicitoare? Ce prezicători? Într-o singură noapte are posibilitatea să vadă ce se va întâmpla dacă face o alegere sau alta. În cazul ei, chiar și dacă se căsătorește cu un bărbat sau altul. Ipostazele în care se vede o șochează – în pat cu omul libidinos pe care în prezent îl urăște, smulgându-i altuia (viitor soț) toată averea și aducându-l pe acesta în închisoare, apoi scăpătat și multe alte astfel de imagini pe care nu credea că tocmai ea este în stare să le provoace. Oripilată de imaginea ei și, mai ales, de acțiunile sale, privește la imaginile din viitor (de pe marginea realității) și se întreabă: Asta sunt eu? Doamne, cum pot să fac așa ceva? Nu mai pot să mă uit! Și-și pune mâinile la ochi.

Mă gândeam că toți ne transformăm de-a lungul vieții în ceva ce nu ne-am imaginat vreodată că o să fim. Nu suntem consecvenți cu ce ne-am închipuit noi despre noi, pe vremea când meschinăria, interesele și obiectivele încă nu-și făcuseră loc în viața noastră. Abandonăm pe traseu principii și valori și le înlocuim cu altele, mai cool, mai actuale, mai în trend. Suntem în linie cu societatea. Ni se pare că evoluăm. De fapt, cred că nu despre evoluție este vorba… Nu ne gândim o clipă că nu suntem singuri pe lume și că alegerile și deciziile noastre percutează asupra vieților celor din jur. Un cuvânt spus cuiva, cândva, cumva, poate să îi schimbe esențial sensul vieții. Nu, nu mă gândesc că vor ajunge toți la pușcărie, obligați fiind să fraudeze, precum viitorul soț al personajului din film. Dar impactul acțiunilor noastre se va răsfrânge, cu siguranță, și asupra altora, chiar dacă noi niciodată nu luăm și asta în calcul. Noi schimbăm viețile altora, cum și alții schimbă viețile noastre. Până la urmă, suntem cu toții  într-o relație de dependență ca în imaginile de la chimie: atomi cu legături multiple. O rețea nesfârșită. Impactul mișcării unuia se transmite mai departe. Cu cât ești mai aproape de elementul mișcător, cu atât te zguduie mai tare.

Dacă am putea să vedem în viitor, ca Ally Sims în film, probabil că am sta cuminței la locurile noastre ținându-ne respirația. Și nu ne-am mai agita atâta pentru… Pentru ce?!

\"AtomiOdihnindu-se\"

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Categorii: De sub tiară