Citeam acum vreo două luni o grămadă de articole trendy scrise de fiinţe plutitoare, visătoare, dar revoltate că nu simt nimic din toată agitaţia asta; concluzia lor adolescentină: “fuck la crise”.

Ştiu că e doar începutul, ştiu cum se face un plan de afaceri şi, dacă e de tăiat – care sunt cheltuielile cel mai uşor de eliminat…

Nu se opreşte lumea în loc, dar vom coborî oleacă spre evul mediu (miraţi că internetul nu ţine de foame).

@iulian n.
Presupun că te-au deranjat articolele mele. “Fuck la crise” este un fenomen foarte sănătos, care face valuri în Franţa. Şi acolo rămîn oamenii fără joburi, la Paris criza se simte mai tare decît la Bucureşti, dar “Fuck la crise” înseamnă nu a ignora criza, ci a lupta cu efectele ei asupra noastră, cu depresia, cu tristeţea, cu însingurarea, înseamnă a te bucura în continuare de viaţă. Nu e nimic adolescentin în asta. Mai înseamnă şi, în cazul în care ai fost “ejectat”, să cauţi fără să disperi, să încerci altceva, o altă activitate, un alt domeniu. Apropo, fata care a iniţiat “Fuck la crise” tocmai se săturase să-şi caute – fără succes – un job. Aşa i-a venit ideea.

eu locuiesc in Franta de aproape trei ani, dupa un master in comunicare si cultura absolvit anul trecut si un stagiu de 8 luni terminat in noiembrie anul trecut, sunt in continuare in cautarea unui job. si nu e deloc usor.

ceea ce mi se pare diferit aici este abordarea crizei de catre oamenii obisnuiti; (este foarte posibil sa ma insel insa, avand in vedere caa m doar un contact “virtual” cu realitatea romaneasca).

oameni care sunt pe cale sa fie disponibilizati de catre Total, o intreprindere care a realizat 3,5 miliarde beneficii anul trecut, au “facut scandal”, au fost invitati in emisiuni televizate, si au facut un apel la solidariteatea concetatenilor spunand: azi noi, dar maine cine?

joi, a fost o mobilizare incredibila in toata tara, si zeci, sute de mii de oameni au iesit pe strazi in fiecare oras pentru a protesta impotriva acestui gen de situatii si impotriva politicilor guvernamentale.

mi-ar placea ca, si in Romania, manifestele, protestele impotriva concedierilor “gratuite” care folosesc drept pretext (sau context?) criza, sa se multiplice.

Bravo pentru articol!

Pe la turci se vedea criza ? Sau ei se descurcă altfel ?
Oare criza e mai profundă cu cit eşti mai aproape de vest ?
Imi pun şi eu nişte intrebări.

Marian, după cum se vede și în poza pe care am pus-o la finalul articolului, turcii au cultul muncii. Acolo n-o să vezi, ca la noi, pământ nelucrat. Spre deosebire de Romania, Turcia este o țară care produce bunuri. Fie că e vorba despre legume și fructe, depre textile sau orice altceva. România, în schimb, este o țară care consumă bunuri produse de alții.
Pe mine m-a impresionat bătrânul ăsta din poză (l-am surprins acum o săptămână, pe o stradă oarecare!) care, la vârsta lui, căra în spate un coș imens plin cu gutui. Nu știu câte kilograme să fi avut coșul – bănuiesc că nu 10-15, că doar știm cu toții ce grele sunt gutuile!

@Lucia, asta este una dintre soluții: respecializarea/reorientarea profesională
@dislecsiliaq: în Franța mișcarea sindicală este puternică. Am văzut și eu manifestările de la voi. Din păcate, în România sunt multe companii în care nu există sindicate (nu pentru că nu ar avea voie, deși sunt și situații de-astea tacite!). La fel, în România există bresle întregi în care sindicatele sunt atât de firave, încât singurul lor scop este să plătească salariile liderilor lor.
@Iulian: lumea nu se va ori în loc dar, la nivel personal/individual, pentru foarte mulți viața se va schimba. Mulți își vor reduce standardele de viață și pentru foarte mulți banul va fi apreciat la altă valoare decât până acum.

Am lucrat (vreo patru luni) acum un an pentru un patron care “facea“ in jur de CINCI miliarde de lei vechi profit NET cu circa 8 angajati platiti in jurul salariului mediu pe economie (profit net declarat la finante, media pe ultimii vreo trei ani). Hai sa facem niste calcule in lei vechi, ca suna mai… pompos. Puse cap la cap, salariul + impozitele + alte contributii, cafeaua si apa minerala consumate de cei 8 ajung la vreo 120 milioane pe luna. Adica vreo 1,44 miliarde pe an. Raportat la 5 profit net parca n-ar fi prea mare diferenta dar n-am pus aici nici salariul lui, nici gipanul de firma, nici deducerile de tot felul.
In caz de criza ce credeti ca ar face patronul respectiv ? La ce renunta el, la 5 miliarde profit sau stringe cureaua la angajati ?
Eram tentat sa va pun aceasta intrebare si sa astept citeva raspunsuri.
Nu va mai las sa asteptati, va dau raspunsul de-a gata. Acum citeva zile am sunat un fost coleg: in firma mai sunt… patronul si contabilul !!!!! Stau “la foc mic“ si asteapta sa treaca furtuna. Nu-i problema, dupa ce trece criza facem iar angajari. Da-i dracului de salariati, sa le dea statul o supa si o chifla cum faceau americanii prin anii `30. Doamne fereste sa ajungem acolo !
Vedeti voi de ce ma scirbeste profund politica de dreapta ? Adica vreo 50% din guvernul acesta ? Si cit pe-aici si ceilalti 50% ca au cedat cam mult ? Dar chiar nu vreau sa intru acum in amanunte ca incep sa lansez si eu nu vorbe grele ci vorbe FOARTE grele.
Doar daca nu incepe si Imparateasa cu politica ! Ca pe vremurile astea e greu sa stai deoparte si sa vezi cum onor statul vrea sa inghete salariile dar nu se gindeste sa mareasca TVA la iahturi, ATV-uri si gipane.

Mana,
Citesc cu placere postarile tale si vreau sa-ti spun ca nu doar angajatii multinationalelor muncesc(tu),ci si cei din sistemul public,respectiv invatamant(eu),chiar daca e greu de crezut.De fapt,exista oameni care muncesc pe branci in orice sistem-public sau privat-si oameni care “se fofileaza”,indiferent de sistem-public sau privat.

Inca un post pe care gasesc realmente relevant. Se scrie de obicei mult si prost despre criza, se vaneaza senzationalul si nu umanul scos la iveala de aceste probleme cotidiene.
Din pacate si eu am fost martora unui astfel de eveniment chiar ieri, cand seful/prietenul/colegul meu de echipa a fost concediat, pe motiv ca datorita crizei financiare prezenta lui nu mai este justificata. in concluzie criza este si in Dubai, unul dintre cele mai infloritoare locuri de pe pamant pana mai ieri, dar parca niciodata nu s-a aflat atat de aproape de mine incat sa ma deprime si sa ma demoralizeze intr-atat.
nu contest deciziile sefei mele pentru ca nu am condus niciodata o companie. insa e greu sa accept nedreptatile si mai ales lipsa unei jusecati clare. si recunosc ca in timp ce mie mi se zicea ca jobul meu e “safe 100%” iar colegul meu era concediat, am simtit ca poate ar fi trebuit sa fiu eu in locul lui. in fond, sunt de putin timp in companie, sunt foarte tanara si nu am experienta in timp ce el era manager, nu cunosc atat de bine piata din Dubai etc… Un amic mi-a spus ca ar trebui sa vad toata intamplarea asta ca pe o sansa pentru mine sa ies si mai mult in fata, dar daca nu imi sta in caracter si daca eu consider ca oamenii fac locul cum as putea vedea lucrurile in perspectiva propusa de acel prieten?
Pacat ca se pierd oameni buni acum. Eu una speram sa am mai mult timp la dispozitie pentru a invata de la..fostul meu coleg.
Cand te afli la varst mea iti cauti “mentori” care ori nu se gasesc ori nu ai norocul de a-i avea indeajuns de mult pe langa tine.
Mult success oamenilor dedicati profesiei sau jobului lor sa nu fie varati in valtoarea asta care se numeste criza financiara!

@Luminita: nu stiu cum se munceste la stat, eu n-am lucrat nici macar o secunda pentru stat. In articol nu am facut diferenta, desi prietenii mei care si-au schimbat statusul la mess – intamplator sau nu – lucrau toti in multinationale/ in mediul privat
@Alina: din pacate, sentimentul asta de apropiere a lucrurilor negative este din ce in ce mai pregnant…

Să lăsăm deoparte pesimismul şi teama de ziua de mâine! Eu aş spune că… tot răul e spre bine. Schimbi locul, schimbi norocul! Dacă omul este bun la ceea ce face şi e dat afară, înseamnă că era cazul să caute un loc în care munca lui este cu adevărat apreciată. Pierderea patronajului! Cum am mai spus de atâtea ori, nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este fără un scop.
Pe o persoană care s-a plafonat într-o muncă plictisitoare (care-i roade tinereţea şi sănătatea!) doar fiindcă îi asigură un venit, o împinge spre ceea ce i se potriveşte şi care i-ar putea oferi mult mai multe satisfacţii în toate privinţele. Totul este să nu ne întrebăm “de ce eu şi nu el?”. Să ne gândim “dacă am fost eu, înseamnă că am altceva, mult mai interesant şi mai benefic pentru mine de făcut.”
Pe patroni nu-i plâng, deşi ei sunt de plâns. S-au lăcomit, şi-au pierdut orice urmă de omenie, sunt prizonieri în cercul lor de mici tâlhari cu acte în regulă. Vor încerca să fure şi acum. Fiecare viitor angajat (fost şomer, neapărat!) le aduce multe sute de mii de euro-n buzunare, cum să scape o aşa ocazie de spoliat statul, fără teama că vor fi urmăriţi pentru furt calificat?!

Mana si eu am o veste proasta in ceea ce ma priveste .eu am luat un calc. in ianurie de la un tip la mana a doua si acum l-am dus la formatat sambata si nu-i mai poate instala windowsul.si-a batut joc de mine cine mi l-a vandut.oricum pana reusesc sa-mi iau alta unitate pt ca si financiar sunt la pamant o sa incerc sa mentin legatura cu voi de pe la vecini.sa ne auzim cu bine

Un banc de prin zonă…

La bar, un tip firav, gânditor în faţa unei beri. Vine un zdrahon, îi trage două palme şi-i bea berea pe nerăsuflate. Disperat, omu’ nostru ridică capul spre tavan şi-ntreabă cu ochii în lacrimi “De ce?”.
-Ce-ai bă? il ia în râs şmecherul. Plângi pentru o bere? Ce bărbat eşti tu?
-Cum să nu plâng? Azi dimineaţă m-a părăsit nevasta, mi-a golit contul şi mi-a luat tot din casă. La prânz am fost concediat. Am vrut să m-arunc în faţa trenului, dar a luat-o pe altă linie. Am încercat să mă spânzur, dar s-a rupt funia. Am vrut să mă împuşc, dar s-a blocat pistolul. Acum, cu ultimii mei bani mi-am luat o bere, mi-am pus otravă-n ea şi vii tu şi-o bei?! :))

Am o imagine care mi-a ramas intiparita in minte din Turcia: un batrinel cu un taler pe care cintarea struguri. Era picturala de-a dreptul imaginea respectiva, privindu-l aveai senzatia ca te intorci cu cel putin un secol in urma. Uite dom’le – mi-am zis – in secolul cintarelor electronice si-al inaltei tehnologii exista locuri pe lumea asta neatinse si atit de pitoresti.

Revenind la topic, una din provocarile timpurilor pe care le traim este exact capacitatea de adaptare. Evolutia tehnologica a luat-o cu mult inaintea capacitatii omului de a se adapta, si de-aici stresul si ulterior depresia. Daca in urma cu maxim 20 de ani te pregateai intr-un domeniu si lucrai 20-30 de ani pe un post, chiar in aceeasi intreprindere, acum obiceiurile sint cu totul altele. Esti nevoit sa schimbi la 180 de grade totul ,poate si la citiva ani o data, ceea ce genereaza un imens stres de adaptare. Criza pe care o traim cred ca este in buna parte datorata fenomenului astuia.

La modul concret, daca prietenii tai au nevoie de un sfat avizat vis-a-vis de ce-ar putea sa faca pe viitor ( profesional vorbind ) pot sa ii ajut cu ceva. Lucrez in consultanta si am reorientat mai multa lume de-a lungul timpului, deci stiu despre ce vorbesc. Plus sfaturi despre vinatoarea unui job.

Si e doar inceputul (hai pe la 30% dupa start). Dar grosul abia sta sa vina.

Estimarile nu sunt deloc optimiste, insa uitam ca totul e ca-ntr-un cerc vicios: eu nu mai consum (cum ne invata deunazi si un “distins” domn de Corbeanca), atunci compania care produce ce consumam nu mai are cerere, deci nu mai produce, disponibilizeaza, se reduc taxele si impozitele incasate, etc.

Apropos, dar atu vazut noul produsde criza de la Bank of America: Keep the Change?

Ciutacu? esti o aroganta intelectuala cu o gandire critica?
eu zic ca da….iti meriti numele….

@JokeBox: pentru că – probabil – umbli după trafic, ți-am scos linkul. Și pentru că sunt o arogantă intelectuală și foarte decisă, te anunț că e ultima dată când mai postezi pe blogul ăsta.

@Vulpița Hoață: mulțumesc frumos! Le spun. Dacă e cazul, știu cum să te găsesc 🙂
@Rodica: dacă am ști dinainte ce ne așteaptă… Am văzut azi o știre despre magazinele din SUA cu produse gratuite. La fel, am citit despre mai noua apetență de a nu mai cumpăra produse, ci de a face barter. Cu alte cuvinte, troc. Dar trocul parcă era caracteristic altei epoci! 🙁
@ȘuKăRiT: =))
@Codeus: rezolvă-ți liniștit problemele. Pe noi tot aici ne găsești 😀

eu sunt mai optimist. cred ca vine rezbelul cel mare. mare.

@Flaviu, să facem provizii? Iaca, să încep lista: de umplut congelatorul, de cumpărat cartofi, orez, pastă de roșii, conserve, zahăr, ulei… Hmmm… am uitat ceva? 😛 Dap! Ciocolata!!!!

Mana, lasa congelatorul ca la rezbel se opreste si curentul. Pune numai conserve si multi pesmeti. O lanterna… si nu uita sa incarci laptopul ca blogul ramine in picioare.

Nu toti patronii sunt hoti si talhari. Cunosc o groaza care muncesc cot la cot cu angajatii, nu dorm noaptea de grija taxelor din ce in ce mai mari, a executarilor silite fara drept de apel, si a lipsei comenzilor.
Personal, am avut luni de zile in care toti banii firmei i-am dat pentru salariile oamenilor, ba am facut si credit pentru salariile angajatilor, in perioadele disperate.
Vor sari unii si vor spune ca nu ma pricep la business si imi merit soarta. Nu stau acum sa povestesc prin ce am trecut de 16 ani de cand am hotarat sa-mi infiintez o firma care sa produca bunuri pentru tara noastra.
Acum, incerc sa-mi mentin firma pe linie de plutire si imi caut un alt job. Sunt tare, nu:)))
Individul care facea profit de miliarde cu 8 oameni cu ce se ocupa? Nu cumva avea afaceri cu statul? Vreo firma de consultanta care invartea 3 hartii?
Cat despre Sukarit, te citesc si pe blogul lui Victor. Aici gresesti ca ne bagi pe toti in aceeasi oala, probabil ai avut ceva experiente personale neplacute de esti asa inversunat.
Din partea mea, maine m-as intoarce la vremurile in care aveam toti slujbe sigure si case de la stat! Radeti, nu?
De aceea nici nu ma semnez.

După ce am avut un Prinț, apoi Un jurnalist, iată că avem și Un patron care ni se adresează 😀
Am o grămadă de amici care au firme și știu cum privesc cu groază ziua în care trebuie să plătească salariile. Nu-i deloc ușor să știi că viața curentă a atâtor familii depinde de capacitatea ta de a plăti la timp lefurile…

@Un patron… no, că persoanele de faţă, se exclud, da? 😛
Nu, personal n-am avut de-a face cu ei. Nu ca angajat al lor, slavă Domnului! Cunosc în schimb câţiva care au făcut avere batjocorind oamenii, profitând de situaţia lipsită de perspective din zonă. Să munceşti 7 zile din 7, câte 14-16 ore pe zi pentru mult mai puţin decât salariul minim pe economie, nu-i de ici de colo. Ceea ce este îngrozitor, nici nu se pot plânge niciunde, toţi sunt pe-o mână cu autorităţile locale în domeniu. Riscă cel mult să rămână pe drumuri şi fără amărâta aia de leafă. La acest gen de patroni fac eu referire. Ceilalţi, cei care muncesc cot la cot cu salariaţii (deşi încă nu am întâlnit!) nu intră în discuţie, evident. 🙂

nu vreau sa iau apararea nimanui (ca nu ma plateste nimeni ca avocat :)) ) dar eu chiar am intalnit oameni (ei nu-si spun patroni) care munceau ei doi (sot-sotie) in week-end, pt ca trebuia terminata o lucrare, iar angajatii lor stateau acasa (ca asa fusese contractul de munca , fara week-end) , si stiu ca se zbat sa se mentina. dar ii drept ca nu cunosc multi din acestia

@m23mara
“…dar ii drept ca nu cunosc multi din acestia.” Vezi?! Îi numărăm pe degete… 😛