Toată lumea îmi spune despre Insula Prințesei. Sincer, am văzut ceva la coborârea pe insulă, dar eu știam că mergem la Buyukada… Caut pe net și aflu că sunt 9 insule în Marea Marmarei care fac parte din Isulele Prințesei. Deci asta e una dintre ele și – așa zice lumea – cea mai frumoasă. Am coborât de pe vapor într-o mare de stegulețe electorale. Chiar lângă port e un soi de piață. Bazarul, mi se spune. Locul cel mai viu al insulei. Megafoane, muzică și multă lume. Nimeriserăm în mijlocul unei adunări. Mulțime de oameni tocmai începeau un miting electoral. Cam așa ne-a primit insula, după cum vedeți:

\"InainteDeMiting\"

Ne cumpărăm un desert local: numai în insula asta se face. Niște gogoșele nu exagerat de dulci, dar foarte fierbinți, tocmai bune pentru vremea de afară.

\"Desert\"

Deodată ne trezim înconjurați de oameni organizați, ce coboară din piața din imediata apropiere a locului în care ne aflăm. Am sentimentul că sunt organizați ca la armată: pe rânduri, cu stegulețe în mâini. Și cel mai tare mă impresionează că scandează. Probabil numele candidatului favorit pentru alegerile locale ce vor avea loc la sfârșitul lunii. Dar oamenii ăștia chiar scandează și au privirile înflăcărate, nu sunt absenți. Nu benzile înregistrate sunt cele care produc zgomotul, ci oamenii. Sunt vii! Sunt pasionați! Probabil cred cu sinceritate în candidatul lor și îl susțin zgomotos și înflăcărați.

\"MitingElectoral\"

Cum pe insulă nu sunt mașini, deși sunt străzi amenajate, ne îndreptăm spre stația de faetoane. Un tur al insulei cu faetonul durează cam 45 de minute. Alegem o trăsură și începem să ne plimbăm pe străzile elegante, cu case frumoase…

\"Casa\"

… cu parfum de altă lume. Remarcăm curțile îngrijite, vegetația mediteraneană și pisicile. Precum și absența vizibilă de prin curți și de pe străzi a locuitorilor caselor pe lângă care trecem. Străduțe înclinate ce se termină aproape de țărm…

\"Straduta\"

…ici-colo, portocali încărcați cu fructe…

\"Portocal\"

…palmieri uriași și corcoduși (oare?) înfloriți, liniște, trăsuri ce vin din sens invers și pisici.

\"AltfelDePrimavara\"

Ne oprim la un restaurant pe malul mării, în apropierea portului, unde mâncăm alge, creveți, stavrizi, mezel (uite c-am învățat!), calamari și, și, și… Dar despre mâncăruri o să povestesc altădată. Chiar și despre sâmburii cruzi de migdale pe care i-am cumpărat în restaurant: fragezi, cu pielița care se decojește extrem de ușor și neobișnuiți pentru niște bucureșteni care nu știu altceva decât mâncare de plastic sau superpreparată.

\"RestaurantulDePeMalulMarii\"

Părăsim insula la ora 5 după amiaza, cu un alt vapor, cu regretul că nu am cumpărat un buchet de plante misterioase pe care numai acolo le-am văzut și din care purta toată lumea în brațe.

\"FlorileMisterioase\"

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.