Poate știți ce-nseamnă: puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări. Le determin pe toate, cu sinceritate față de mine. Mă analizez rece, fără să-mi fie milă de mine și fără să încerc să-mi fac concesii. Nu mă ascund după degete, nu-mi găsesc circumstanțe atenuante. Consider că sunt cel mai lucid observator al meu. Și că, din postura asta, pot să-mi manageriez cel mai bine acțiunile.

Este extrem de important ciclul cunoaștere – recunoaștere – asumare – acțiune. Nu sar nicio etapă. Mă cunosc. Când îmi fac SWOT-ul, recunosc. Apoi îmi asum. Urmează acțiunile, dar asta durează. Nu se face nimic peste noapte. Mă pun sub lupă din toate punctele de vedere: profesional, personal și ce-o mai fi. Uneori mi se pare că, în momentele alea, sunt ca roboții umanoizi din filmele SF. Rece, tăioasă, lucidă. Chirurg cu bisturiul extrem de ascuțit. Chiar dacă mă doare, nu accept anestezia. Propriul meu chirurg. Mai bine fac asta la timp. Nu mă culc pe-o ureche, nu spun Las\’ că merge! Prefer să calculez singură next step decât să mă ia pe nepregătite. N-am murit până acum făcând asta. N-am murit niciodată!

Zilele astea am mai făcut un SWOT. Lucidă, rațională. Ce-am aflat? Multe. Ce mi-am recunoscut? Și mai multe. Mi-am asumat? Da. Despre acțiuni? Sigur că vor fi. Multe și diferite, cum spuneam. De-acum încolo. Punctual. Și tot fără menajamente, pentru că eu nu trebuie să  mă menajez, câtă vreme o fac ceilalți.

Acum ăsta a fost mărțișorul meu: un SWOT. Fără șnur alb-roșu. Mai puțin kitsch decât un mărțișor clasic. Mai util decât un mărțișor clasic. Obiectiv.