Azi m-a cam prins subiectul zilei, cel cu perimetrele concesionate. Nu mi s-a mai întâmplat de mult timp să țin televizorul deschis de când ajung acasă și până seara târziu. Nu mi s-a mai întâmplat de mult timp să îmi caut pe net informații actualizate despre subiectul \”la zi\”. De-a lungul zilei, am văzut cât de volatile sunt concluziile parțiale pe care le puneam în funcție de informațiile aflate până atunci… Spre seară, m-am mai luminat. Și mi-am gândit că fac bine că nu abordez pe blog teme de-astea… de-ale societății. Care durează un pic. Exact ca știrea: 3 zile, după care moare…. Și nu le aduc nici în viața personală. Temele de pe blogul meu sunt ușor atemporale. Nu se leagă de un moment de pe agenda publică. Pentru mine, asta e bine. Căci mie îmi trec prin cap multe gânduri nelegate de agenda asta despre care zic. Iar blogul meu e, cred, un altfel de jurnal. Ca-n poezia mea preferată:

Jurnal intim

Puțin îmi pasă mie

De noutățile voastre.

Eu vin cu noutățile mele.

(Marin Sorescu – Poezii, 1996)

Dar mai citește cineva poezie astăzi, când viețile ne sunt invadate de atâta proză îndoielnică? Voi aveți o poezie a voastră, de suflet? Sau un poet preferat?

 

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.