Când am aflat că am un băiat, m-am îngrozit la gândul că n-o să știu să mă comport. Că n-o să știu să fiu mamă de băiat. Nu tu păpuși, nu tu roz, puf și volănașe. Mă gândeam cu groază că habar n-am despre mașinuțe și războaie. Le-am învățat, ușor-ușor. Am învățat ce-i cu tancurile, ce-i cu blindatele… Superficial, firesc. Am învățat eu de la el, nu el de la mine. Anii trecuți, era fascinat de parada militară de Ziua Națională. Fix acum un an chiar am fost cu el la Arcul de Triumf. Am avut norocul să vină cu noi niște prieteni, iar domnul să știe foarte multe despre tehnica militară care ne trecea pe sub ochi. Și să le explice copiilor noștri. Și copilul lor, și copilul meu au plecat foarte încântați de-acolo.

Anul ăsta urma să mergem din nou. Dar eu n-am luat în calcul faptul că a mai trecut un an. Și că generațiile sunt altele. Sunt generații care stau toată noaptea (și nu exagerez!) să se joace pe diverse platforme. În cazul nostru, pe PSP. Două jocuri noi. Degeaba am încercat să-l trezesc. Ochii au rămas cârpiți de somn. Măcar la televizor să vezi!, îi zic. Cu ochii roșii, abia întredeschiși, îmi răspunde greu: Nu mergem, da? Și nici la televizor… Apoi îmi arată, de la înalțimea patului lui de pe dulapuri, cu degețelul, un ceva: Vezi tu încărcătorul ăla alb cu negru? Baga-l în priză, iar capătul celălalt îl pui în mufa asta… și-mi întinde, din patul lui de sus, PSP-ul. Și pune-l acolo, la încărcat!

Execut, prestez un pupic și plec nedumerită. De ce nu mai vrea să vadă parada militară? Dar care e logica unei parade militare? De ce o națiune trebuie să arate tehnica de luptă pe care o are? Care-i logica? Ne lăudăm că avem? La ce ne-ajută? Ne pregătim de război? Sau suntem pregătiți, în caz de război? În caz de lupte de-astea clasice? Tot nu înțeleg, dincolo de momentul triumfalist, impresionant pentru cei ce se află acolo, la Arcul de Triumf. Mă gândesc că acum războaiele devastatoare nu sunt astea clasice, cu tancuri și taburi. Astea sunt războaie delimitate ca teritoriu. Cele mai periculoase sunt războaiele financiare (și criza asta globală e cel mai bun exemplu), cele informaționale și cele psihologice. Pentru că astea lovesc în masă și au efecte mult mai mari decât mii de morți și răniți, orașe bombardate și oamenii din zona de conflict sărăciți și hăituiți.

Mă întreb dacă, involuntar, lipsa de interes, de anul ăsta, a lui Vlad, pentru parada militară nu cumva tocmai asta îmi spune: că generațiile care vin după noi sunt cele ale altor tipuri de războaie. Că societatea informațională și tenhologiile noi fac ca parada tehnicii de luptă clasice să fie desuetă.

În ce lume trăim?

DAN SPATARU-TRECEA FANFARA MILITARA
Asculta mai multe audio Muzica »

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.