Vă ziceam mai demult că în maşină nu ascult radioul, ci prefer să-mi aleg eu muzica. Mai mereu nu am chef să înghit ce-mi livrează alţii. E ca şi cu mâncarea. Trebuie să aleg, ca să pot mesteca. Altfel, prefer să mor de foame, dacă nu-mi place. Aşa e şi cu muzica. De obicei, am o grămadă de CD-uri în maşină. Cu tot felul de muzică… ştiţi. De la Brahms şi Chopin până la Paraziţii.

Acum vreo două săptămâni am avut maşina în service, la revizie. Şi a trebuit să car din ea tot, că nu o primeau oamenii ăia cu lista de inventar pentru CD-uri. Aşa că am pus tot în plase şi am dus în casă. În prima zi am uitat să-mi iau cu mine muzică şi am ascultat la radio. A fost relativ OK, nu m-am plictisit. Dar de summit, când am uitat din nou, m-am săturat de muzică de dor şi jale. Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar pe lângă că era ploaie pe-atunci, şi muzica difuzată era mai tristă. Aşa că nu am uitat să car înapoi în maşină CD-uri. De data asta nu toate-odată, ci pe rând. Azi dimineaţă însă, am luat din casă un singur disc. Nu din alea plimbatele, ci din raft. Am stat şi am ales la fel ca în faţa bufetului suedez, când eşti cu farfuria-n mână şi cântăreşti din ochi, din amintiri şi din gusturi dacă o bucăţică de mâncare e compatibilă cu tine fix atunci. Dacă e demnă să ajungă la tine-n farfurie. Sau voi nu faceţi ca mine?

… Aşa şi eu cu discurile mele. Să fie Bob Marley? Neah! Santana? Nu. Joe Cocker? Nu azi. Oscar Benton? Îmi place dar n-am chef acum. Deep Purple? Da. De fapt, nu. Ia să-l pun la loc. Îl iau pe-asta, că parcă era ceva pe el şi-mi plăcea. Simon & Garfunkel. L-am luat. L-am pus să cânte, în maşină. Da, asta era piesa aia de care ziceam. Una din favoritele mele. Puţine, ce-i drept. N-am trecut de ea. Am ascultat-o şi azi dimineaţă, şi acum, seara. Tot pe-aia. Tare! Cum nu prea obişnuiesc. Dar azi am avut o zi bună. Foarte bună, chiar. Să fie de la piesa asta?