D-na ing. Ciutacu // 4 March 2008
Adică eu. Cum, şi voi aţi făcut ochii mari? Cât de mari? Atât doar? Hehe! V-am întrecut, desigur… Nu am suficiente cuvinte să vă explic câtă surpriză am avut azi, văzând rezoluţia pe nişte colţuri de hârtie… Ditamai surpriza… Nu mi-am schimbat jobul, staţi liniştiţi… Nici n-o să mai lucrez vreodată ca inginer! Hotărât lucru! Am lucrat demult şi mi-a ajuns! Da, am diplomă. Şi de licenţă! Pe care scrie că sunt Dipl. ing.. Adică diplomat inginer. Eu zic c-am fost… Diploma zice că eşti. Pe viaţă… Uite aşa avem păreri diferite. Important e că eu nu mă mai simt deloc inginer, nu mai simt termenii aia, poezia ingineriei, să spun aşa. Nu mă uit ca mâţa-n calendar, pricep ce vorbeşte lumea pricepută, dar farmecul ăla e undeva, departe… Mult în spate.
De-atunci am mai făcut ceva şcoală, că nu pot să stau fără. Chiar şi acum mă bat iar gândurile… Şi m-am specializat în cu totul altceva. Ceva ce-mi place. Ce simt. Dar nu asta vroiam să vă spun. Vroiam să vă spun că am luat ca pe un compliment, azi, rezoluţiile alea. Deşi, parcă, nu eram chiar eu. De ce compliment, că doar nu mi-a zis nimeni că sunt frumoasă sau deşteaptă? (Nu, devreme acasă nu sunt… M-a corupt Manole la o cafea în seara asta… Şi ce dacă bem cafea seara? E vreo problemă? Vă spun eu că nu e… Ba chiar deloc!) Pentru că – cred eu – sunt logică. Adică am fir logic chiar şi atunci când bat câmpii. Am început şi sfârşit. Şi orice construcţie aş face, se clădeşte aşa. Plec de la ceva, dezvolt, apoi ajung la altceva. Am o ipoteză – să zic – pe care o dezvolt, răsucesc şi analizez, întorcând-o pe toate feţele, după care trag concluzii. Sau închei într-o formă contrasă. Nu mă înec într-o beţie de cuvinte.
Vedeţi acum pentru ce se dau diplomele alea? Eu cred că pentru sistemul de gândire pe care ţi-l formează. Şi de care nu poţi să scapi – cu totul – pe viaţă. Bine, bine… eu am făcut facultatea pe vremea când se făcea facultate. Adică n-am copiat niciodată… De ce să copiez? Ce să copiezi? Mai bine înţelegi… Şi înţelegând ajungi şi la poezie. Vă vine să credeţi că şi geometria descriptivă are poezia ei? Sau studiul metalelor? De rezistenţa materialelor, matematici speciale sau mecanica fluidelor nici nu vă mai zic… Câtă vreme sunt abstracte, cum să nu aibă poezie?
Uite cum constat eu cu ce-am rămas pe viaţă: cu logica, demonstaţia, gândirea abstractă şi poezia. Şi, peste toate, cu simţul realităţii. Inginerilor, greşesc? Dragă toţi, voi cu ce-aţi rămas, din şcoală, pentru toată viaţa?
