Am un prieten cu care mai vorbesc pe messenger. E un mod de a spune \”mai vorbesc\”. Cele mai frumoase tăceri mi le petrec cu el. Online. Eu îmi văd de rapoartele mele, el îşi vede de jocul lui. Timp în care nu se supără nimeni. Din când în când, ca sa nu zic din joi în Paşti, mai apare câte un zâmbăreţ în fereastră. Înseamnă că e bine, nu? Sigur că da! Vedeţi? Asta e o poveste minunată despre altfel de tăcere.

De dimineaţă, mergând cu Matizelul către locul faptei, mi-am dat seama că este, de-adevăratelea, prima zi de primăvară. Încă de aseară se anunţa a fi, dar – după bunul obicei – nu prea sesizăm la timp momentul. E bine totuşi când ne prindem, în cele din urmă, chiar şi mai târziu. De ce spun că se anunţa de-aseară? De luni bune îmi dispăruse interesul pentru ce se întâmplă în viaţa publică, iar Victor chiar îmi reproşa asta. Pentru că mă cunoaşte bine. Ştia că ăsta era avantajul meu competitiv, ca şi om de PR, nu aşa se spune în termeni de marketing? Ba aşa, vă spun eu… Iar neuitatul meu la televizor şi necititul ziarelor erau un refuz. Al cotidianului? Poate, parţial. Cum vă spuneam, aseară m-am uitat la două talk-showuri politice. Unul după altul. Le ştiţi voi care sunt. Eu zic că asta anticipa primăvara care a început azi. Nu vedeţi ce soare e afară? De-aia vă spuneam… Voi mai aveţi vreun dubiu? Că eu nu mai am.

Revenind la titlurile noastre, în cele de mai sus NU am vorbit despre pleonasme. Deloc. Şi nici n-o să vorbesc, în continuare. Şi nici brânduşele şi kurtos kolacs, pe care le vedeţi în imagine, nu sunt… Doar e iar primăvară, nu v-am zis?

\"Mana

[Later edit\”]: Deh, sunt bătrână şi am memoria scurtă. Å¢ineam morţiş să vă spun că tot drumul am ascultat melodia asta. Acum v-am spus.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Categorii: De sub tiară